Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Frumusețile județului Gorj, Ansamblul lui Constantin Brâncuși de la Târgu-Jiu, tot ceea ce turiștii străini ar putea vizita pe meleagurile noastre, vor fi prezentate la Târgul de Turism de la Varșovia, acolo unde Consiliul Județean va participa în calitate de Regiune parteneră în standul României alături de Negrești-Oaș. Târgul Internațional de Turism TT Warsaw  va avea loc în perioada 24-26 noiembrie, în Varșovia/Polonia. La ediția din acest an, România este Țara parteneră a evenimentului expozițional internațional, Gorjul urmând a prezenta obiceiurile și tradițiile românești, precum și obiectivele de interes turistic ale județului.

2166_large

La Varșovia, Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului” va prezenta un program de dansuri gorjenești, precum și obiceiurile de iarnă din județul nostru. Meșteșugurile populare vor fi exemplificate prin activități demonstrative și expoziții realizate de șase meșteri, atât din cadrul Școlii Populare de Artă din Târgu-Jiu, cât și din cadrul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj. De asemenea, Muzeul Județean „Alexandru Ștefulescu” va prezenta zonele și obiectivele turistice de pe raza județului, au transmis reprezentanții CJ Gorj. „Județul Gorj deține o largă paletă de obiective turistice reprezentative pe harta turistică națională, cel mai impresionant fiind Ansamblul Monumental Calea Eroilor realizat de sculptorul Constantin Brâncuși, precum și una dintre cele mai solide moșteniri culturale din Regiunea Oltenia prin prisma tradițiilor, obiceiurilor și istoriei acestor meleaguri”, a spus Oana Paloș, purtătorul de cuvânt al Consiliului Județean Gorj.

222

TT Warsaw este unul dintre evenimentele cele mai importante pentru industria turistică, reprezentând o excelentă oportunitate de networking pentru participanți, reprezentanții diferitelor agenții de turism și tour operatori. Manifestarea funcționează ca o bursă de contacte, facilitând accesul celor interesați la cele mai noi informații din domeniu. „Participarea României în calitate de țară parteneră ne oferă posibilitatea de a mări impactul promovării turistice pe această piață, de a crea noi oportunități de colaborare între operatorii români și cei polonezi dar și de a prezenta regiunile și atracțiile turistice specifice fiecărei zone în parte”, a mai spus Oana Paloș.

rrr 646x404-2 61641336 cocoana crasna-3 cruci-copaci-2-280x300

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.