Nașterea, căsătoria și moartea au fost considerate veacuri la rând drept cele mai importante acte existențiale. Un vechi proverb românesc lega condiția împlinirii rostului omului de „sădirea unui pom, construirea unei case și nașterea unui copil”. Pentru fiecare dintre cele trei acte existențiale, gorjenii de acum veacuri aveau obiceiuri și tradiții pe care le păstrau cu sfințenie. Grație volumului „Credințe, datini și obiceiuri din Gorj” al lui Al. Doru Șerban aflăm câteva leacuri împotriva deochiului! „Dacă cineva se miră de copilul mic, îl deoache și pe copil începe să îl doară capul și plânge. (…) Împotriva deochiului, în unele sate copilul deocheat era trecut prin cele patru roate ale carului. Cel mai frecvent copilului i se leagă la mână un fir roșu”, scria Al. Doru Șerban.
Dintotdeauna, momentul când femeia căsătorită rămânea însărcinată, a constituit moment de bucurie pentru întreaga familie. Potrivit datinilor din străbuni, în momentul în care tânăra soție afla că este gravidă, trebuia să spună acest fapt, „pentru că altfel credința era că pruncul va ieși mut”. Și în cazul gravidelor, străbunii aveau datini pe care le păstrau, dar și multe superstiții. De exemplu, se credea că dacă femeia însărcinată avea fața pătată vor naște fete. „Peste tot în județ se credea că femeia gravidă nu era bine să se mire de nimic (oameni pociți, anormali, cu infirmități) sau să audă de ceva urât, căci vor naște un copil cu defecte similare. Nu este bine ca femeia gravidă să ia vreun fructe, obiect, fără să spună (să fure), căci acel obiect luat va apărea pe trupul copilului sub forma unei pete”, scria Al. Doru Șerban în volumul mai sus amintit.
Deochiul, cea mai frecventă boală
Bătrânii credeau că boala la care era cel mai predispus un copil mic era deochiul. Asta se întâmpla atunci când cineva se mira de bebeluș, iar pe cel mic începea subit să îl doară capul și să plângă. Bătrânii le învățau pe tinerele mame ce măsuri să ia împotriva deochiului. De exemplu, la întoarcerea de la slujba botezului, copilul era așezat pe pragul ușii, iar mama, moașa și nașa treceau de trei ori peste el. În unele părți ale județului încă se mai păstrează acest obicei. „În multe localități gorjene, să nu se deoache, copilul era uns cu funingine înmuiată în salivă. Cel mai frecvent, ca să nu se deoache pruncul, i se lega acestuia la mână un fir roșu”, potrivit volumului „Credințe, datini și obiceiuri din Gorj”.
Ce făceau bătrânii pentru a scăpa copilul de deochi
Potrivit lui Al. Doru Șerban, dacă un copil se deochea, era adusă o babă să îi descânte și să îi stingă cărbunii într-un pahar cu apă neîncepută, pe care mama o dădea apoi copilului să o bea. „Dacă un copil plângea în somn ori se speria când dormea, mama chema o babă cu leac, să îi descântece de deochi într-o oală de pământ, cu apă neîncepută, adusă înainte de răsăritul soarelui. Tot împotriva deochiului, ca să nu mai prindă de el, pruncul era atins cu fața de o balegă. În unele sate era trecut prin cele patru roate ale carului ori printr-un cerc dintr-o nuia de măceș/rug, ca să nu se prindă nicio boală de el”, scrie Al. Doru Șerban. Și mamele și bunicile se rugau pentru sănătatea pruncului și de multe ori chemau preotul să citească rugăciuni celui deocheat.
Descântece de deochi
Folclorul românesc conține multe descântece de deochi care diferă de la o zonă la alta.
Fugi ochi de deochi
Ieși și fugi din calea lui…( numele de botez al celui deocheat)
Pe pământ pustiu
Unde vântul nu bate
Unde câinii nu latră
Și cocoșii nu cântă.
sau: Cine a deochiat, Ochii i-au secat. Cine a râvnit, Ochii i-au pleznit.
