Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Ana Lupu, profesor de desen tehnic, din Târgu Jiu, a reușit să realizeze din lut, doar cu ajutorul mâinilor, busturile mai multor personaje istorice, religioase și artiști celebri. Lucrările au dimensiuni de aproximativ o jumătate de metru și se află la casa părintească a meșterei din comuna Bălănești. Aceasta intenționează să le prezinte în cadrul unei expoziții.

Profesoara a reușit să-i modeleze din lut pe Constantin Brâncuși, Tudor Vladimirescu, Maria Lătărețu, Traian, Decebal, Constantin Brâncoveanu, Vlad Țepeș, Ștefan cel Mare, Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale, Iisus Hristos și Maica Domnului. Aceasta a reușit să realizeze și busturile membrilor familiei sale.

Tehnica folosită de Ana Lupu este cea a modelajului. Nu folosește absolut niciun instrument, decât mâinile. A realizat, până acum, în jur de 20 de busturi doar din lut, care se află în casa părintească din comuna Bălănești. „A fost o provocare. Te duc cu mintea către trecut și istorie. Suntem români și fiecare dacă ar face ceva să pună în evidență vița neamului nostru, poate ne-am încărca în fiecare zi de emoție. La început a fost mai greu și am făcut câteva lucrări ca studiu. Am analizat, poate, ce am greşit și am făcut o evaluare. Atunci când au fost văzute prima dată de către întâmplătorii vizitatori au fost recunoscute și m-am bucurat“, ne spune Ana Lupu.

„Într-o lună de zile poate fi gata o lucrare de acest fel“

Ana Lupu a încercat, prin lucrările realizate, să transmită anumite stări: „Sunt mulțumită de puterea pe care i-am dat-o pământului de a vorbi. Atât figurinele, cât și aceste busturi, dau viață atât încăperii mele din casa părintească unde au fost așezate, dar și transmit diferite stări“.

Un bust din lut este realizat într-o perioadă de aproximativ o lună, pentru că trebuie parcurse mai multe etape: „Se modelează înainte miezul, după care începe faza a doua în care se pune material pentru a se defini trăsăturile de bază, după care se începe să se lucreze la detalii. Ele stau acoperite, pentru că materialul trebuie să «tragă» ca să poată fi lucrat. În a doua săptămână se lucrează la detalii. Am învățat pe de rost trăsăturile fețelor pentru că le-am privit de sute de ori. Într-o lună de zile poate fi gata o lucrare de acest fel“, ne explică meștera.

Se ajută doar de vârful unui creion pentru a-și realiza lucrările

Meștera folosește doar palmele la realizarea lucrărilor sale și, uneori, doar vârful unui creion. „Folosesc doar mâinile la toate lucrările. Nu folosesc alte ustensile. Câteodată mai folosesc vârful de la creioane“, precizează Ana Lupu.

Aceasta precizează că vrea să își procure un material mai bun pentru modelaj: „Am de gând să extind modelarea lucrărilor după fotografie pentru că sunt foarte încântată de aceste lucrări mai mari, deși se muncește mai mult la ele. Vreau să-mi procur un pământ mai fin de modelaj, care se lucrează mai ușor“.

Atelier și muzeu al satului la casa părintească de la Bălănești

Ana Lupu vrea să amenajeze la casa părintească din comuna Bălănești un atelier, dar și un mic muzeu al satului, care să fie frecventat de meșteri și artiști: „Vreau să-mi termin atelierul de modelaj și să realizez muzeul pe care l-am terminat. M-am gândit să fac mici expoziții în curtea atelierului, pentru a învăța unii de la alții secretele modelajului sau olăritului. Am descoperit că arta pământului poate crea lucrări care au, de fapt, nemurirea“.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.