Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

O nouă ediție a festivalul-concurs dedicat învățătorului Ion Diaconescu, personalitate marcantă și rapsod al Gorjului, va fi organizata vineri, de Sf. Maria, la Licurici. 

 

Primăria comunei Licurici și Școala Populară de Artă „Târgu Jiu”, prin Ansamblul Folcloric „Maria Lătărețu” organizează cea de-a V-a ediție a Festivalului Folcloric „Ion Diaconescu”. În festival s-au înscris peste 100 de copii și tineri talentați. Ca și în alți ani, la concurs s-au înscris tineri talentați care duc mai departe muzica, dansul și portul popular din Valea Amaradiei, respectiv Berlești, Bustuchin, Stoina, Căpreni, Stejari, Dănciulești. Cei mai talentați concurenți au fost premiați de organizatorii evenimentului. După festivalul-concurs, vor susține recitaluri profesorii Școlii Populare de Artă: Ion DRĂGAN, Ștefan POPESCU, Diana ISTUDOR, Amelia CARCALICEA, Elena BALAN și Maria CORLAN-MISCHIE. La eveniment vor participa și reprezentanți ai autorităților județene.  „Vom organiza o nouă ediție a acestui festival concurs, festival creat în amintirea celui supranumit Ion Vuvaru, pentru că el cânta la acel instrument aflat pe cale de dispariție, numit vuva. Vrem să motivăm cât mai mulți copii să se îndrepte spre păstrarea tradițiilor și spre folclor”, a spus Doru Drăgulescu, primarul comunei Licurici.

 

Dascălul și artistul Ion Diaconescu (Vuvaru) din Negreni, comuna Licurici, a fost unul dintre cei mai cunoscuți locuitori ai comunei Licurici, fiind singurul interpret ce cânta la un instrument arhaic denumit vuva. Ion Diaconescu a fost singurul interpret la străvechiul instrument pentru muzică satirică, a fost autorul a două albume de muzică tradițională românească care conțin cântece din Țara Jiului de Sus.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.