Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

În perioada 25-28 mai, la Târgu-Jiu şi Târgu-Cărbuneşti, localitatea de obârşie a scriitorului Tudor Arghezi, va avea loc cea de-a 37-a ediție a Festivalului Internațional de literatură care-i poartă numele. Anul acesta, va fi lansat și albumul „Tudor Arghezi – 11 poezii” din cadrul festivalului, care va apărea în versiune română – idiș. Reprezentanții CJCPCT Gorj au anunțat că în perioada 23-31 mai, odată cu Festivalul Internațional de Literatură „Tudor Arghezi”, Centrul va organiza Tabăra și Salonul Internațional de Pictură România-Israel.

festival-tudor-arghezi

Ajuns la cea de-a 37-a ediţie, Festivalul „Tudor Arghezi” îl omagiază pe scriitor şi îşi propune să contribuie la stimularea pe criterii valorice a scrisului românesc contemporan, inclusiv pentru cunoaşterea şi promovarea operei argheziene, în ţară şi peste hotare. Potrivit conducerii Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT) Gorj, festivalul se adresează creatorilor de literatură şi exegeţilor în arghezologie din ţară, precum şi vorbitorilor de limbă română din comunităţile de peste graniţe, cu preocupări în domeniu. În cadrul festivalului vor fi organizate, la fel ca în fiecare an, lansări de carte, conferinţe de presă, întâlniri cu cititorii şi vizitarea muzeului „Tudor Arghezi”, din oraşul Târgu-Cărbuneşti. „.Lucrările, într-un singur exemplar, pentru secţiunile de concurs, precum şi volumele pentru Opera Prima, Cuvinte Potrivite, şi cele de arghezologie se primesc până la data de 19 mai (dată poştă), pe adresa: Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj, 210135 Târgu-Jiu, Calea Eroilor, nr. 15, judeţul Gorj, cod poştal: 210135, cu menţiunea Pentru Festivalul «Tudor Arghezi»”, scrie pe site-ul CJCPCT Gorj.  Pe lângă premiile în bani, Consiliul Local şi Primăria Târgu-Cărbuneşti va atribui laureatului titlul de CETĂŢEAN DE ONOARE al oraşului.

descărcare

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.