Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Consiliul Județean Gorj, Consiliul local și Primăria Țicleni, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, Şcoala Popularå de Artă „Constantin Brâncuși”  Târgu-Jiu, organizează în data de 12 iunie  2022, ediția a IV-a a FESTIVALUL CONCURS DE PROMOVARE A OBICEIURILOR,  PORTULUI ȘI TRADIȚIILOR POPULARE «LA POALELE CETĂȚII».

„Având în vedere necesitatea perpetuării și valorificării scenice a bogatelor și frumoaselor noastre tradiții în domeniul portului și jocului popular gorjenesc, organizatorii își propun să revitalizeze și să permanentizeze această activitate artistică la nivelul copiilor și adolescenților.

Festivalul este deschis formațiilor de dansuri populare (mixte, fete și/sau  băieți) de la nivelul școlilor generale și liceelor, al cluburilor și palatelor copiilor și de la secțiile externe ale Şcolii Populare de Artă Târgu -Jiu, precum și ale așezămintelor de cultură din județ. Sunt admise în concurs formații mixte de copii”, au precizat organizatorii festivalului.

Premiile Festivalului sunt oferite de către Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj și Școala Populară de Arte ”Constantin Brâncuși” Târgu Jiu

În data 12 iunie, începând cu ora 11.00, Festivalul va începe cu parada tuturor participanților. Aceasta va avea ca punct de plecare Casa de Cultură și se va deplasa prin centrul orașului, la stadionul localității, unde va avea loc festivalul concurs.

Juriul Festivalului este format din personalitåți ale vieții culturale gorjenești, specialiști ai instituțiilor de spectacole, profesori, coregrafi, etnomuzicologi și etnografi, reprezentanți ai instituțiilor organizatoare.

Premiile Festivalului sunt oferite de către Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj și Școala Populară de Arte ”Constantin Brâncuși” Târgu Jiu.

Trofeele, diplomele și masa participanților sunt asigurate de Primăria și Consiliul Local Țicleni, iar transportul formațiilor la Târgu -Jiu este asigurat de localitățile de domiciliu ale acestora.

 

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.