Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

13617550_10206699667198949_1136990782_nTânăra Alina Chirculescu are 21 de ani și este din municipiul Motru. Pasionată de modelling, Alina Chirculescu a fost premiată la câteva importante concursuri de frumusețe, unul dintre cele mai importante premii fiind cel de la Miss 7 Continente/Cel mai frumos fotomodel de la Bodrum, Turcia. Acum, motreanca de succes se numără printre modele de la Fashion Tv și filmează alături de alte fete pe litoralul românesc.

Alina Chirculescu se numără printre cele mai noi modele ale Fashion Tv și iaparte, zilele acestea, la mai multe traininguri organizate de importantul post de televiziune. Motreanca a câștigat numeroase premii la concursuri de frumusețe și are la activ mai multe ședințe foto profesionale și colaborări cu designeri celebri.

Unul dintre premiile câștigate și care merită amintite este titlul de Miss UniQ 2016, în cadrul concursului Miss Diamond, organizat la Centrul de Evenimente Brașov, în perioada 19-21 februarie. Grație acestui premiu, a reprezentat România la concursul de miss din Bodrum, Turcia, unde a și câștigat titlul suprem la categoria „cel mai frumos fotomodel”. În vara lui 2015, Alina Chirculescu a participat la concursul „Miss Plaja” la Mamaia, unde a obținut primul loc. În toamna aceluiași an, Alina Chirculescu a devenit „Miss Oltenia” în cadrul Concursului MISS TV.

Cochetează de ceva vreme și cu Fashion Week-ul, dar și cu Fashion Tv, de curând. Alina Chirculescu a fost aleasă din zeci de fete cu apetență spre modelling și face acum parte din echipa Fashion Tv. Se află pe litoral, acolo unde a participat la shooting-uri profesioniste într-un decor de excepție, la diverse traininguri.

Imagini cu motreanca apar şi pe site-ul: http://www.fashiontv.com.ro/highlights/shooting-cu-cele-mai-noi-modele-fashiontv-la-lacul-snagov/)

Studentă la București

În prezent, motreanca studiază la Academia de Studii Economice din București, la Facultatea de Relații Economice Internaționale și vrea să lucreze la Ambasada României din Turcia.

„Modelingul este pasiunea mea de când eram mică. Îmi amintesc cu drag cum îmbrăcam rochiile mamei când nu era acasă, asortând, desigur, și pantofii corespunzători. Profesional, au venit deja invitații pentru proiecte în care mă voi implica, în care sunt deja implicată. Știu că vor veni în număr mai mare, dar vreau să aleg ceea ce e mai potrivit pentru mine. Părinții mei mă încurajează să lupt pentru visele mele și să trăiesc frumos”, a spus modelul.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.