Atunci când pleci la un nou drum ai speranțe, gânduri! Vrei ca totul să devină realizabil. Încerci să te automotivezi, să îți găsești un sprijin și, indiferent de obstacole, vrei să mergi mai departe. Nimic nu este imposibil dacă „gândești” cu sufletul.
Când am inițiat proiectul www.cult-ura.ro am fost destul de sceptic, dar am avut noroc să am lângă mine doi oameni care au crezut în această idee, care au încercat să-mi arate că mai există persoane care vor să își bucure ochii și să citească altceva și că este nevoie să scoatem la suprafață aspectele frumoase care, de altfel, nu sunt deloc puține în jurul nostru.
Cu ajutorul acestui proiect am cunoscut mulți tineri pe lângă care trecem zilnic, dar pe care nu-i băgăm în seamă. Am aflat poveștile unor străzi pe care pășim zilnic, dar despre al căror nume ce îl poartă nu știam nimic. Nu cunoșteam că oamenii aceia, care au dat un nume străzilor, au lăsat lucruri valoroase în urma lor. Am conștientizat, datorită acestui proiect, că ignorăm clădiri care ascund povești. Știu, zidurile nu pot să vorbească, dar „plâng”…mai ales atunci când sunt lăsate să piară. Am descoperit frumuseți pe care nu le bănuiam în județul nostru, așa că am început să aducem în fața cititorilor locuri ce merită promovate.
Timpul a trecut, am început să evoluăm! Cine ar fi crezut, în urma cu aproape un an, că vom ajunge să publicăm lunar o revistă și să avem o emisiune online? Ei au crezut, cei doi oameni care au mizat pe acest proiect când am plecat la drum, iar ulterior echipa s-a mărit și am întâlnit și alți oameni care au dovedit că încă mai cred în frumos și care au ales să luptăm împreună. Tot acest timp mi-a demonstrat că nimic nu este imposibil atunci când „gândești” și cu sufletul.