Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Are 15 ani și sufletul plin de visuri frumoase pentru îndeplinirea cărora promite să lupte mereu! Nicoleta Lupulescu este un copil sensibil, care iubește muzica populară încă de când era mică. A participat la concursuri, unde a obținut diverse premii și cântă ori de câte ori are ocazia. De ceva vreme a început să compună poezii, dar și versuri pentru melodiile sale populare. Pentru viitorul său studiază să devină hair-stylist, aceasta fiind o altă pasiune în afară de cea pentru muzică! „În viață trebuie să știm că nu câștigăm mereu, dar mereu trebuie să luptăm pentru a ne face visurile realitate!”, spune adolescenta.

nicolle-r

Marinela Nicoleta Lupulescu este elevă în primul an la Colegiul Tehnic „Henri Coandă”, la școala profesională de aici, unde studiază pentru a deveni hair-stylist. De mică a descoperit că are talent la muzică și a început să cânte. Adoră muzica populară și admiră artiști precum: Olguța Berbec, Niculina Stoican, Roberta Crintea. Este o fată ambițioasă, inteligentă, pasionată de tot ce este frumos și dispusă să nu renunțe niciodată la ceea ce își dorește!

„Prima dată când am descoperit că îmi place muzica eram, cred, în clasa I-a. Am fost inspirată și am ales să merg pe acest drum, al acestei arte. Am început să cânt din ce în ce mai des, ascultam muzica la radio sau televizor și fredonam. Sunt fericită atunci când cânt! Așa transmit bucuria din sufletul meu și celor care ascultă melodiile cântate de mine”, a spus Nicoleta Lupulescu.

nicolle-4
Adolescenta locuiește alături de familia sa în satul Cartiu al comunei Turcinești. Face naveta zilnic la Târgu-Jiu pentru a participa la cursuri.

„Am făcut școala generală în comună, iar la liceu am ales să vin la Târgu-Jiu, la Henri Coandă pentru că studiez exact ce mi-am dorit. Îmi place mult să fac femeile frumoase, să le aranjez părul pentru ocazii speciale.

Prima mea pasiune, care mereu va fi pe primul loc, este muzica și pe locul doi aș pune hair-stylingul! Am decis, după ce m-am sfătuit și cu ai mei, că cel mai bine este să aleg la liceu ceva ce îmi place. M-am obișnuit cu naveta, satul Cartiu nu este departe. Am note destul de bune la școală. Cât am fost la școala din comună, nu îmi plăcea matematica, acum văd că îmi place!

Visez la o carieră și la un job în acest domeniu în care mă pregătesc, dar și la o carieră în muzică. O să muncesc din greu să îmi îndeplinesc visurile, căci sunt foarte ambițioasă! Nu mă dau bătută și îmi văd de drumul meu!”, a afirmat eleva talentată.

Compune poezii

De ceva vreme, Nicoleta a început să compună poezii și de câteva ori a încercat să scrie și versuri pentru viitoare melodii de muzică populară. Fiind ambițioasă, Nicoleta a reușit și a fost foarte bucuroasă:

„Compun poezii de ceva timp și îmi place mult! Am scris și versuri pentru o melodie populară. Scriind, îmi exprim sentimentele. Scriu despre tot ce e frumos, bun. Celor cărora le-am citit poeziile mele, mi-au spus că sunt frumoase. Vreau să scriu din ce în ce mai bine. (…)

Când vine vorba de muzica populară, am participat la mai multe concursuri. Am luat premii diverse, pe toate le prețuiesc. Acum, de curând, am avut un concurs de talente în liceu și am luat premiul I la muzică. Am participat și la concursul de desen, am desenat o cheia sol și un portativ cu note stilizate. În viață trebuie să știm că nu câștigăm mereu, dar mereu trebuie să luptăm pentru a ne face visurile realitate! Asta încerc cu muzica. Acum iau lecții cu un profesor în particular. Am mai făcut un an canto popular. (…)

Prima dată când am urcat pe scenă a fost în clasa a III-a și am simțit un puternic sentiment de fericire. Simțeam dragoste pentru public și emoții constructive. Artiștii pe care îi iubesc și cărora le port respect și le cânt cântecele sunt: Olguța Berbec, Niculina Stoican și Roberta Crintea”, a mai spus Nicoleta Lupulescu.

nicolle-1Pe primul loc în viața adolescentei se află familia, iar cel mai mare vis pe care vrea să îl transforme cât mai repede în realitate este acesta: „Vreau să devin o interpretă de muzică populară! Să ajung cunoscută și să fac oamenii fericiți cu melodiile mele! Familia este pe primul loc în viața mea, mă sprijină mult, am și prieteni pe care îi prețuiesc! Mă concentrez pe lucrurile frumoase, bune, pe oamenii buni din viața mea, îmi doresc să învăț, să am profesia mea și o carieră frumoasă în muzică!”, a spus, zâmbind, talentata Nicoleta Lupulescu. Fiind ambițioasă și optimistă, copila spune că sigur va reuși!

Mamă, Sfânta mea Icoană

De Nicoleta Lupulescu

Mamă, Sfânta mea Icoană

Ești frumoasă primăvara

Vocea ta când ți-o aud, ma topesc, mamă, pe loc

Mamă, îngerul meu drag

Ce mă alintă și mă-ascultă

Te iubesc atât de mult

Ești un înger pe pământ

Mă gândesc mamă la tine

Și mă rog să-ți fie bine

Mă rog, eu, noapte de noapte

Să ai măicuță sănătate!

Distribuie:

2 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.