Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Nicolae Pătrășcoiu a fost Sublocotenent în Regimentul 18 Dorobanți Gorj. Faptele sale eroice din timpul Primului Război Mondial i-au adus acestuia  Ordinul Militar „Mihai Viteazul”, clasa a III-a. „Eroul de la Jiu este o plămădeală din esența războinicilor de rasă. Viața sa, atât de bogată în fapte de bravură și eroism, se constituie într-un exemplu luminos pentru generațiile viitoare, care vor povesti cu sfințenie despre faptele lui de vitejie.” Citim ca o descriere a lui Nicolae Pătrășcoiu în cartea „ Nemuritorii: Generali Gorjeni – valori ale neamului românesc” de Ispas Constantin.

Născut la 13 aprilie 1890, în comuna Schela din județul Gorj, s-a numărat printre vitejii gorjeni ce s-au luptat în Primul Război Mondial. Curajul său i-a adus  Ordinul Militar „Mihai Viteazul”, clasa a III-a, oferit de Regele României. Nicolae Pătrășcoiu a reușit să-și învingă inamicul în ciuda efectivului foarte redus de care dispunea. A cucerit frontul inamic, a pus mâna pe armamentul lor și i-a atacat reușind să-i izgonească. Apoi a predat tot materialul de război pe care reușise să pună mâna, unui regiment de artilerie român. Faptele sale de o vitejie ieșită din comun i-au adus următorul decret, după cum citim în cartea de Ispas Constantin „Nemuritorii: Generali gorjeni – valori ale neamului românesc”:

„Conferim Ordinul Militar „Mihai Viteazul”, clasa a III-a, Sublocotenentului Nicolae Pătrășcoiu, care a săvârșit, în ziua de 14 octombrie 1916, unul dintre cele mai strălucite acte de eroism. Fiind însărcinat să respingă pe inamic, a pornit la atac cu atâta vitejie și elan încât, deși compania sa avea un efectiv foarte redus, totuși, a spart frontul inamic, aruncând în dezordine infanteria și artileria vrăjmașe de pe Delaul Mare și din satul Arsurile, pe care le-a ocupat. A pus stăpânire pe două baterii complete de obuziere 105 mm din Regimentul 21 Bavarez și, cu ajutorul a doi tunari români, a deschis focul asupra inamicului. După respingerea acestuia a predat cele opt obuziere cu chesoanele lor de muniții și cu un bogat material de răsboiu unui regiment de artilerie român.”

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.