Ne aducem aminte de oameni doar în momentul în care nu mai sunt printre noi. Atunci, ne gândim cât de importanți au fost pentru această societate, realizăm, cu adevărat, ce au lăsat în urma lor și cum, chiar dacă au plecat dintre noi, ne bucură și ne influențează viața în fiecare zi.
Le acordăm stele pe diferite bulevarde, le sărbătorim ziua de naștere sau le comemorăm ziua când au murit, iar în cazul în care stăm bine cu bugetul le organizam și câte un festival. Începem să scriem cărți despre viața lor, să ne lăudăm că i-am cunoscut personal, cu toate că, poate, doar i-am salutat o dată pe stradă, și nu în ultimul rând, ar fi culmea să uităm de acest lucru, ne declarăm cei mai înfocați fani, fără să știm cu adevărat ce au făcut. Se pare, din păcate, că valoarea unui om este recunoscută doar dacă acesta trece la cele sfinte.
Tot în aceste moment ne aducem aminte de greutățile prin care a trecut, că nu avea ce pune pe masă, că trăia dintr-un venit de mizerie și că toată viața a trăit-o cu demnitate, părăsind scena având capul sus. De ce doar atunci? Au fost numeroase situații în care m-am întrebat de ce nu le recunoaștem munca, valoarea sau bunătatea atunci când ei încă sunt în viața, de ce nu ne bucurăm împreună cu ei de realizările lor atunci când aceștia trăiesc, de ce nu ne scoatem pălăria în fața lor atunci când putem face acest lucru, privindu-i în ochi și mulțumindu-le.
În astfel de cazuri, societatea pare a nu fi corectă sau, poate, noi am uitat să fim corecți cu ea.
1 Comment