Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Ultima săptămână a lunii aprilie aduce pe scena Operei Naționale București titluri de operă și balet din repertoriul clasic universal precum „Nabucco” de Giuseppe Verdi, „La Bohème” de Giacomo Puccini, „Raymonda” de Alexander Glazunov și „La Traviata” de Giuseppe Verdi, dar și o seară de lieduri intitulată „Moşteniri muzicale” închinată compozitorului Marțian Negrea.
”Moşteniri muzicale – Marțian Negrea”
Miercuri, 26 aprilie, ora 18:30, bucureștenii pot vedea „Moşteniri muzicale – Marțian Negrea”. Evenimentul va readuce în atenția publicului lieduri și muzică instrumentală din cele mai importante creații ale compozitorului Marțian Negrea.

Vor interpreta soliștii Operei Naționale București: Marta Sandu Ofrim, Cristina Maria Oltean, Sorana Negrea, Andrei Petre, Alexandru Constantin și Damian Vlad, acompaniați de pianistele operei bucureștene Luminița Berariu și Ioana Maxim. Totodată, seara va fi completată prin prezența interpreților Mircea Lazăr – Vioara I, Cătălina Cîrciu – Vioara a II-a, Cătălina Filipescu – Violă, Andreea Țimiraș – Violoncel, Nicole Amzulescu – Flaut, Ionela Brădean –Harpă, Ștefan Voinic  – Clarinet. Conceptul regizoral poartă semnătura Claudiei Machedon.

„Nabucco”
Joi, 27 aprilie, ora 18:30, va avea loc spectacolul de opera „Nabucco” de Giuseppe Verdi. La pupitrul dirijoral se va afla în calitate de invitat maestrul Ayyub Guliyev, dirijor-șef și director muzical al Teatrului de Stat de Operă și Balet din Azerbaidjan.

Unul dintre cei mai apreciați dirijori azeri ai generației sale, Ayyub Guliyev a câștigat multiple premii și titluri naționale, inclusiv Premiul Fundației Azerbaijan „Prietenii Culturii” pentru „Cel mai bun muzician al anului”, Premiul pentru cea mai bună realizare a anului 2019, titlul de Artist emerit al Republicii Azerbaidjan (2017) și Premiul de Stat anual al Președintelui pentru muzicieni. Ayyub Guliyev este în prezent profesor asociat în cadrul departamentului de dirijat al Academiei de Muzică din Baku.

”La Bohème”
Vineri, 28 aprilie, ora 18:30, va avea loc la spectacolul de opera „La Bohème” de Giacomo Puccini. Spectacolul de pe scena Operei Naționale București este construit ca o frescă de epocă, dar fără a respecta perioada în care au plasat acțiunea libretiștii, adică prima jumătate a secolului XIX- lea.

Convins de faptul că, pentru această operă, Puccini s-a inspirat din propriile experiențe ale anilor săi de studenție, regizorul Ionel Pantea și echipa sa de creație au mutat acțiunea peste câteva decenii, către finalul secolului, în Parisul anilor 1880-1890.

”Raymonda”
Sâmbătă, 29 aprilie, ora 18:30, cu ocazia Zilei Internaționale a Dansului, se va juca spectacolul de balet „Raymonda” de Alexander Glazunov,  în regia și coregrafia lui Maki Asami, adaptare după Marius Petipa.

„Raymonda” este un balet captivant, care urmărește povestea unei tinere nobile care trebuie să aleagă între datoria ei de a se căsători și dragostea pentru un cavaler curajos. Cu o coregrafie uimitoare, costume elaborate și partitura încântătoare a lui Ceaikovski, Raymonda duce publicul într-o călătorie prin Ungaria medievală, unde lupta aprigă între creștinism și islam continuă. Tânăra trăiește un destin despre înșelăciune, trădare și ispite, în timp ce încearcă să rămână fidelă inimii sale și marii iubiri.

”La Traviata”
Duminică, 30 aprilie, ora 18:30, sunteți așteptați la spectacolul de operă „La Traviata” de Giuseppe Verdi. Compozitorul a văzut în „Dama cu camelii” o poveste cu un mare potenţial muzical, care prezenta interes spectatorilor.

A scris muzica pentru opera pe care a numit-o mai târziu „La Traviata”, libretul aparţinând lui Francesco Maria Piave, după romanul lui Alexandre Dumas-fiul. Premiera a avut loc la Veneţia pe scena Teatrului La Fenice în data de 6 martie 1853 și de atunci publicul spectator a aplaudat și ovaționat fiecare reprezentație de pe mapamond.

Bilete pe http://tickets.operanb.ro/ și de la Casa de Bilete a Operei Naționale București.
Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.