Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

muzeu-artaÎnfiinţat în anul 1984, Muzeul de Arta din Târgu-Jiu funcţionează în noul sediu aflat în Parcul Central, din aprilie 1993, nu departe de binecunoscutele opere ale lui Constantin Brâncuşi. Această instituţie oferă considerabile posibilităţi de regăsire a esenţelor şi valorilor perene ale artei noastre.

Aici ne putem reculege, într-o linişte desăvârşită, în faţa eleganţei hieratice a icoanelor romaneşti a căror vechime şi valoare artistică este considerabilă.

Una din sălile muzeului adăposteşte remarcabile acuarele de Ion Murariu, admirabile studii în cărbune, creion şi sepia de Vasile Blendea, Iosif Keber şi Stefan Popescu precum şi reuşite pasteluri de Mihai Teisanu, Alexandru Moscu şi Corneliu Sever Mermeze.

Într-o altă sală a muzeului pot fi admirate cele mai vechi exponate ale muzeului (secolul al XVII-lea), aparţinând şcolilor flamanda şi italiana. Secolul al XIX-lea este reprezentat în cadrul expoziţiei de bază de portretele academiste realizate de pictorul braşovean Misu Popp. Spiritul local este reprezentat în cadrul muzeului nostru de către lucrările marilor artişti gorjeni Iosif Keber (pictură de şevalet şi religioasă, ocupând o întreagă sală) şi Vasile Blendea (sculptură şi pictură).

O serie de pictori, deveniţi clasici ai spaţiului artistic românesc, Gheorghe Petrascu, Nicolae Vermont, Henri Catargi, Aurel Jiquidi, Schweitzer Cumpana, Margareta Sterian, Alexandru Ciucurencu, sunt şi ei prezenţi, prin operele lor, în muzeul nostru.

Lucrările inconfundabile, de mare densitate artistică, ale maestrului Corneliu Baba ne indemna încă o data la meditaţie. Remarcabili artişti contemporani, Constantin Blendea, Ion Pacea, Vasile Grigore, Ion Salistreanu, Sorin Ionescu şi Marin Gherasim, sunt prezenţi prin opere semnificative. Din aceeaşi generaţie face parte şi Rodica Popescu, artistă de un uriaş talent, din păcate, foarte puţin cunoscută, din lucrările căreia muzeul nostru dispune de o substanţiala donaţie.

Fac parte din patrimoniul muzeului şi lucrările ceva mai tinerilor Vasile Talan, Sorin Dumitrescu, Semproniu Iclozan sau Titu Dragutescu.

Din actuala generaţie de artişti gorjeni, în prezenta expunere se află şi câteva remarcabile lucrări în sticla ale binecunoscuţilor de acum Mihai Topescu şi Valer Neag. Muzeul targujian de arta oferă însa vizitatorului şi alte surprize şi îi dăruieşte ceva infinit mai important, şi anume, posibilitatea regăsirii prin artă.

Muzeul de Artă

Zilnic 900 – 1700

LUNI închis

Sursa:http://luispopa.ro

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.