Muzeul de Artă Brașov organizează în perioada 13 – 30 octombri, în colaborare cu Asociația Forums și Muzeul Județean de Istorie Brașov, expoziția „Propaganda comunistă în artă (1948-1989). Colecția Muzeului de Artă Brașov”, curator dr. Radu Popica. Vernisajul expoziției va avea loc joi, 13 octombrie 2022, ora 16.00, la sediul Muzeului de Artă Brașov din B-dul Eroilor 21.
Expoziția se desfășoară în cadrul Festivalului Internațional de Benzi Desenate Brașov, ediția 2022, un eveniment cultural de prestigiu, ce va avea loc în perioada 13 – 16 octombrie 2022. Lucrările provenind din colecția Muzeului de Artă Brașov (pictură, grafică, sculptură, artă decorativă) ilustrează modul în care arta plastică și artiștii au fost puși în slujba aparatului de propagandă al regimului comunist.
Curatorul doctor Radu Popica ne oferă mai multe detalii: „Secția de Propagandă și Agitație avea filiale în fiecare unitate teritorială și includea, printre altele, sectorul de Literatură și Artă. Afișele politice, lozincile și afișele artistice erau controlate în mod obligatoriu de către secție, iar comisiile locale controlau toate afișele și caricaturile.
După modelul sovietic, în arta plastică și literatură a fost impus stilul realismul socialist: imaginea plastică trebuia să se conformeze unui limbaj accesibil și educativ, foto-realist, încadrându-se tematicii agreate de Partidul Comunist Român: munca în uzine, fabrici și mine, aspectele luptei pentru pace, viața muncitorilor, a țăranilor și a tineretului.”