Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Muzeul Cărții și Exilului Românesc a sărbătorit împlinirea a 88 de ani de la nașterea lui Bujor Nedelcovici, prozator, dramaturg, eseist, critic cinematografic, publicist, unul dintre oamenii de cultură plecați în exil, care ne-au făcut onoarea de a dona instituției noastre colecțiile personale, contribuind astfel la recuperarea patrimoniului cultural românesc. Bujor Nedelcovici s-a nascut la data de 16 martie 1936 în localitatea Bârlad  A absolvit în anul 1959 Facultatea de Drept din Bucuresti și a profesat un an ca avocat în Baroul de avocati din Ploiesti, de unde a fost radiat din motive politice (după arestarea tatălui), fiind ulterior nevoit să muncească timp de 12 ani pe diverse șantiere și uzine din țară – Bicaz, Brasov, Bucuresti.

În anul 1982, și-a început activitatea în cadrul Asociației Scriitorilor din București ca secretar al secției de proză, precum și ca redactor-șef la „Almanahul literar” al Uniunii Scriitorilor.

În 1987, a plecat în Franța, unde a obținut azil politic, iar în 1992 a primit cetățenia franceză. Tot în 1987, și-a început activitatea ca redactor la revista „Esprit”, unde a publicat cronici literare, articole și eseuri.

În anul 1989, Bujor Nedelcovici, împreună cu Dumitru Țepeneag și Sorin Alexandrescu, a pus bazele unei Societăți a Scriitorilor Români din exil, cu sediul la Paris, iar în anul 1990 a devenit membru al Societăţii Autorilor și Compozitorilor Dramatici și al Societății Oamenilor de Litere Francezi.

După 1989, a revenit în România de mai multe ori, însă nu a părăsit Parisul definitiv. În 1974, i s-a acordat Premiul Asociației Scriitorilor din București pentru romanul „Noaptea”, iar doi ani mai târziu a primit Premiul Uniunii Scriitorilor pentru romanul „Zile de nisip”.

În 1986, i s-a acordat Prix de la Liberté/ Premiul Libertății al Pen Club Français pentru romanul „Le second messager/ Al doilea mesager”; în 1992, a primit Premiul Academiei Româno-Americane de Arte și Științe (ARA) pentru același roman.

În 1990, a primit titlul Chevalier de l’Ordre des Arts et des Lettres.

În 1993, i s-a acordat Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru romanul „Dimineața unui miracol”.

În 2000 a fost distins cu Ordinul Național pentru merit în grad de Comandor.

În 2007 i-a fost acordat Premiul pentru promovarea culturii românești în străinătate din partea Ministerului Culturii și Cultelor, în același an primind și premiul Lux Mundi pe anul 2006 din partea Radio România Cultural.

                 Bujor Nedelcovici s-a stins din viață la data de 18 noiembrie 2023, la Paris.
Colecția de materiale aparținând lui Bujor Nedelcovici, prozator, dramaturg, eseist, critic cinematografic și publicist cuprinde cărți, reviste, corespondență, fotografii, recenzii de film și materiale audio-video. Se remarcă numeroase manuscrise ale operelor sale, texte și notițe olografe, precum și interviuri.

În categoria manuscriselor se regăsesc variante ale operei, „Le dompteur de loups”/ „Îmblânzitorul de lupi”, „La Nuit du Solstice”/ „Noaptea de solstițiu”, precum și o fotocopie a romanului „Provocatorul”; textele conțin adnotări.  În egală măsură, în donație se includ opere ale unor autori fundamentali ai literaturii universale de la Homer, Shakespeare, Goethe, până la Tolstoi, Thomas Mann, Camus, Faulkner, Gabriel Garcia Márquez, Umberto Eco.

De asemenea, importante lucrări ale autorilor români, reprezentanți ai exilului românesc postbelic, completează fondul de carte donat. La fel de semnificative, cu precădere pentru conturarea unei imagini de ansamblu asupra vieții culturale din exil a scriitorului român, sunt dosarele cu documente asupra vieții publice și private a lui Bujor Nedelcovici.

O parte dintre materiale sunt reprezentate de extrase din presa română și internațională: „România literară”, „Luceafărul”, „Caiete critice”, „Le Monde”, „Esprit”. Colecția cuprinde scrisori, unele dintre ele olografe, primite și trimise de Bujor Nedelcovici unor oameni de cultură: Basarab Nicolescu, Nicolae Manolescu, Constantin Noica, Doina Cornea, Cornel Moraru, B. Elvin.

Astfel, corespondența ilustrează legătura permanentă a autorului cu redacțiile revistelor la care publică, cu scriitori și critici din țară și străinătate. În același timp, fotografiile oferă o notă personală colecției. Recenziile de film și diversele materiale audio-video vin în completarea fondului „Bujor Nedelcovici”, printre acestea se remarcă filmele „Faleze de nisip” și „Somnul insulei” pe suport DVD.
Distribuie:

1 Comment

  • TrustLink, 22 martie 2024 @ 14:36 Reply

    exilului precum Mircea Eliade, Emil Cioran, Constantin Noica, Mircea Ivanescu, Nichita Stanescu, Corneliu Coposu.Sevoce queliminba romana;rastlipesca Bujor Nedelcovici a facut o contributie importanta la patrimoniului cultural romanesc, cu donatia sa generoasa catre Muzeul Cartii si Exilului Romanesc. Personalitatea sa complexa, de prozator, dramaturg, eseist, critic cinematografic si publicist, reprezinta o forta inspirationala pentru tineri si o mostra de curaj si perseverenta pentru toti cei care au fost nevoiti sa paraseasca tara natala in cautarea libertatii si a unui trai mai bun. Cu siguranta, colectiile sale personale vor fi de nepretuit pentru cercetatori si pasionati de literatura, iar activitatea sa in cadrul Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti si a altor societati de ajutorare a romanilor din exil este demna de toata admiratia si recunostinta noastra. Bujor Nedelcovici va ramane mereu in memoria noastra si in inimile cititorilor sai, iar opera sa va continua sa inspire si sa incante generatiile viitoare. Multumim, stimate domnule Nedelcovici, pentru tot ce ati facut pentru cultura romaneasca si pentru ca ati adus lumina si frumusetea literaturii noastre in intreaga lume. Sa va odihniti in pace, alaturi de marii scriitori ai exilului romanesc!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.