Desfășurate sub genericul „Un altfel de decembrie la muzeu”, atelierele au ca obiectiv principal dezvoltarea creativității și abilităților sociale prin activități culturale interactive. Cele trei ateliere tematice organizate în luna decembrie sunt: Atelier Art Craft, Movie și Club Clubul de lectură
Atelierul Art Craft oferă copiilor participanți oportunitatea de a explora tehnici artistice variate în cadrul unor activități cu tematică de sezon, precum confecționarea decorațiunilor de Crăciun și a felicitărilor personalizate. Utilizând materiale reciclabile și naturale, copiii își dezvoltă abilitățile motorii fine și învață despre importanța sustenabilității.
Cel de-al doilea atelier din seria intitulată „Un altfel de decembrie la muzeu”, Movie Club, este destinat elevilor și preșcolarilor pasionați de filme. Întâlnirile vor fi organizate în sala multimedia, aflată la mansarda instituției.
La Clubul de lectură, copiii sunt invitați să descopere povești captivante despre Crăciun, promovând astfel dragostea pentru lectură. Activitățile sunt interactive, încurajând discuțiile și implicarea copiilor prin jocuri de rol, dramatizări și creații artistice.
Prin seria de ateliere desfășurate în luna decembrie, organizatorii urmăresc să dezvolte abilitățile artistice, de comunicare, ale participanților, precum și să ofere un cadru sigur și antrenant, în care copiii pot socializa, colabora și învăța unii de la alții.