Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Muzeul Aurului din Brad
Muzeul Aurului din Brad

Dacă aveți drum prin Municipiul Brad, din județul Hunedoara, puteți opri și să vizitați Muzeul Aurului din localitate. Acesta se află în centrul orașului, într-una dintre impunătoarele clădiri ce străjuiesc Piața Aurului. La acest muzeu se ajunge ușor, drumul este bun, iar în apropierea sa există și locuri de parcare. 

O dată ce veți păși în clădirea muzeului, ce aparține de Minvest Deva, veți avea ocazia să admirați peste 2.000 de exponente de prin toate colțurile lumii. Totodată, veți putea admira piese din aur, provenite chiar din România, din Munții Metaliferi.

Acest muzeu se vizitează din 1912, iar în cadrul său se găsesc piese descoperite și în zona Brad-Crișcior.

„Dacă vă uitați atent la tot ce este în jurul dumneavoastră și nu vă grăbiți veți putea înțelege mai bine ce înseamnă mineritul aurifer. Aici veți putea vedea unelte vechi de peste 200 de ani, folosite atât pentru extragerea, cât și pentru prelucrarea aurului”, a precizat muzeograful ce l-am întâlnit când am vizitat acest muzeu.

„Aici veți puteți admira cele mai rare combinații chimice naturale ale aurului cu telurul sau silvanitul.”

Muzeul Aurului din Brad
Muzeul Aurului din Brad

Tot de la ghidul muzeului am aflat că aici se găsesc majoritatea zăcămintelor de aur din țară, cu exponate specifice pentru toate tipurile de mineralizații. „Aici veți putea vedea lamele, dendrite, granule, aur fin dispersat, liber, dar și în combinație cu alte minerale. Și vă mai spun un mic secret, tot aici puteți admira cele mai rare combinații chimice naturale ale aurului cu telurul, silvanitul și nagyagytul.”, a ținut să sublinieze ghidul muzeului.

Muzeul este deschis de miercuri până duminică, între orele 9:00 și 17:00. Prețul biletelor este de 15 lei pentru adulți, 10 lei pentru elevii peste 14 ani, studenți, pensionari, iar pentru copii sub 14 ani 5 lei.

 

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.