În satul Florești, ce ține de comuna Tânțăreni din județul Gorj, există un muzeu dedicat poetului Mihai Eminescu. În vara anului 1878 poetul și-a petrecut aici două luni, a compus 15 poezii, cum ar fi ”Ruga unui dac” sau ”Fiind băiet păduri cutreieram”, și se pare că a avut si ceva idile.
Eminescu avea să-şi petreacă vacanţa la conacul junimistului Nicolae Mandrea, proprietarul moşiei Floreşti-Gorj ca urmare a căsătoriei cu Zoe Bălcescu, fiica lui Barbu Bălcescu, acesta fiind fratele marelui istoric şi revoluţionar. Motivele pentru care poetul a acceptat invitația lui N. Mandrea le găsim în Amintirile lui Slavici: <Eminescu s-a îmbolnăvit în cele din urmă de o boală care mie îmi părea foarte primejdioasă: i se umpluseră picioarele de nişte bube urâte, care se întindeau”. Examinat de dr. Kremnitz, i se recomandă să plece la ţară, la moşia Floreşti, „unde avea aer curat şi apă bună>.
Aici, pe meleaguri oltenești, pe cărările liniștite ale pădurii, pașii îi erau însoțiți de Elena, fata preotului ce slujea la vechea bisericuță din lemn. În mijlocul naturii, la adăpostul crengilor dese ale copacilor, în cântul păsărilor, s-a țesut o idilă.
Iubirea de-o vară s-a stins odată cu plecarea lui Eminescu, dar și a fetei preotului, frumoasa Elena, care s-a căsătorit în București. Amintirea dragostei lor o mai păstrează doar fremătul de codru, căci soarta le-a despărțit drumurile.
Prezenţa poetului pe meleagurile Floreştiului a fost consemnată şi în toponomia locală : Fântâna lui Eminescu, nucul, teiul, conacul lui Eminescu. De asemenea, aici a luat naştere Societatea Academică „Mihai Eminescu”, cenaclul literar şi revista Luceafărul de la Floreşti, Muzeul din Floreşti, iar în curtea acestuia din urmă s-a dezvelit un bust al poetului.
