Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

constantin-brancusi1Cu aproape două decenii înainte de realizarea Ansamblului Monumental „Calea Eroilor“ de la Târgu Jiu, ridicat în memoria celor care s-au jertfit în Primul Război Mondial, marele sculptor Constantin Brâncuși a primit o solicitare de a ridica un monument în același scop chiar la el acasă, în comuna natală Peștișani.

Gigi Deaconescu a fost desemnat casier de către către comunitatea locală în vederea colectării fondurilor necesare ridicării monumentului dedicat eroilor din Peștișani care au căzut în Primul Război Mondial. Acesta l-a contactat pe Brâncuși pentru a ridica monumentul.

„Stimate domnule Brâncuș, făcând întrunirea comitetului Monumentului eroilor căzuți în luptele din Războiul Mondial, din comuna noastră Peștișani. La sfântul cuvânt care ni lai făgăduit că lucrați D-voastră acel istoric monument. Cu călduri adânci și sufletești în calitate de cetățean al nostru comunicăne câți metri cubi de piatră să cumpărăm de la Buzău. Și măcar să ne răspunzi și ce timp aveți timpul ca să începem lucrarea. Cu spus respect“, îi scria Gigi Deaconescu lui Brâncuși în data de 3 iunie 1920. Scrisoarea a fost publicată în volumul „Brâncuși inedit“ de către cercetătorii Doina Lemny și Cristian-Robert Velescu.

Localnicii din Peștișani strânseseră 6000 de lei

Gigi Deaconescu a revenit după un an cu o nouă scrisoare către Brâncuși, care, așa cum menționa epistolă, ar fi promis că că se va ocupa de ridicarea monumentului:

„Am primit cuvântul sfânt pe care lai trimis în căminul Nașterii Dvoastră că în vara viitore aveți dragostea de a lucra monumentul neuitaților noștri Eroii. Neați scris că ce Capital avem strâns până acuma abia 6000 de lei și socotim că la începutu lucrări are să se mai scoată bani fiind-că locuitorii nu știu ce va să zică monoment.

Însă vă rugăm din suflet fiți atât de buni și comunicăne cam câtă Cantitate de Piatră se aducem și ce dimensiuni trebue sau o lăsăm până când veniți Dvoastră aicea ca să alegem ce ne trebue căci până la Buzău nu este așa departe și poate când Dl Ministru va vedea nota Dumneavoastră că ne lucrați în persoană acest sfânt Istoric al satului ne va da gratuit vagon pentru aducerea materialului; Neați scris că unde neam hotărât locul, locul va fi tot unde vam arătat Dvoastră peste apa Bistriței adică peste podul de lemn. (…) Pe aicea aveți toți cunoscuți frați și toate rudele în bună stare în așteptare primește multă dragoste și iubire sufletească“.

Până la urmă, din motive rămase necunoscute, monumentul nu s-a mai realizat.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.