Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Muzeul Județean „Alexandru Ștefulescu” Gorj va găzdui, în perioada 12 octombrie -12 noiembrie, două expoziții-eveniment intitulate „Monede chinezeşti – o istorie de 3000 de ani” și „Frumusețile Chinei”. Evenimentul este organizat în parteneriat cu Ambasada Republicii Populare Chineze la București, iar la vernisajul de pe 12 octombrie, ora 14:00, vor participa oficiali al Ambasadei Republicii Populare Chineze, dar și reprezentanți ai administrației locale din Gorj.

„Monede chinezești – O istorie de 3000 de ani” este o expoziție care conține 51 de panouri ce ilustrează îndelungata istorie a monedelor chinezești, din Neolitic, atunci când erau folosite cochiliile cowry, până în secolul XX. Potrivit reprezentanților Muzeului Județean Gorj, ansamblul expozițional se vrea o evocare a schimbărilor istorice, economice, sociale și culturale ce au avut loc în China de-a lungul timpului. „Se pot identifica trei etape principale în evoluția monedelor chinezești. Replici ale acestora vor fi prezentate cronologic în expoziția de la Muzeul Județean Gorj, astfel: 1. Monede antice de la apariția lor și până în perioada dinastiei Qing; 2. Monede chinezești de la sfârșitul dinastiei Qing până în timpurile moderne; 3. Monede chinezești din perioada modernă”, a spus Alina Tița, de la Muzeul Gorj. Monedele vechi chinezești au o valoare inestimabilă.

 

„Frumusețile Chinei” este o expoziție ce cuprinde 60 de fotografii de o calitate extraordinară ce surprind peisaje, obiceiuri tradiționale, orașe, precum și instantanee ale vieții cotidiene din China. Nu lipsesc imagini cu simbolurile Chinei, precum: Marele Zid Chinezesc, Ursul Panda, Armata de Teracotă, ceaiul verde. Expoziția, inedită pentru județul Gorj, va fi deschisă publicului între 12 octombrie și 12 noiembrie și reprezintă o ocazie deosebită de a cunoaște o parte din cultura chineză, una dintre cele mai vechi și interesante culturi ale lumii. A fost prezentă în mai multe orașe ale țării – Sibiu, Suceava, Cluj-Napoca, Pitești, București. Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu”, membru al Rețelei Naționale a Muzeelor din România, continuă colaborările cu instituții de prestigiu din România și nu numai, oferind publicului local evenimente de calitate ce promovează patrimoniul cultural și învățarea continuă.

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.