Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Municipiul Târgu Jiu a marcat duminică, 27 octombrie, un moment istoric prin primirea oficială a certificatului care atestă apartenența Ansamblului Monumental “Calea Eroilor” la patrimoniul UNESCO. Evenimentul a avut loc într-o atmosferă festivă în cadrul Universității “Constantin Brâncuși”, care poartă numele marelui sculptor român.

Ceremonia s-a desfășurat cu ocazia aniversării a 86 de ani de la inaugurarea Ansamblului ”Calea Eroilor”, o lucrare emblematică a lui Constantin Brâncuși, care reunește mai multe sculpturi celebre, precum Masa Tăcerii, Poarta Sărutului și Coloana Infinitului. Autoritățile locale au subliniat importanța integrarea acestui monument în patrimoniul mondial, manifestându-și aprecierea față de eforturile depuse de-a lungul anilor pentru a pune în valoare cultura românească.

„Mulțumesc doamnei secretar de stat Janina Sitaru, prezentă la Târgu Jiu cu ocazia aniversării a 86 de ani de la inaugurarea Ansamblului, pentru înmânarea diplomei. Din păcate, nu am putut participa la aceasta frumoasă ceremonie, fiind prezent la Adunarea Generală a Asociației Municipiilor din România, la București. Îi mulțumesc domnului viceprimar Adrian Tudor, care a coordonat organizarea evenimentelor de astăzi, desfășurate în prezența domnului Cosmin Popescu, președintele Consiliului Județean Gorj și a domnului viceprimar Bogdan Bejinaru”, a transmis Marcel Romanescu, primarul municipiului Târgu Jiu.

Prin integrarea Ansamblului Monumental “Calea Eroilor” în Patrimoniul UNESCO, Târgu Jiu nu doar că onorează creativitatea și inovația lui Brâncuși, dar și afirmă identitatea culturală românească pe scena globală.
Procesiune dedicată împlinirii a 86 ani de la inaugurarea Ansamblului Monumental ”Calea Eroilor”

Această prezentare necesită JavaScript.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.