Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Mausoleul Ecaterinei Teodoroiu, din Piața Prefecturii, din Târgu Jiu, unde își doarme somnul de veci Eroia de la Jiu, va fi restaurat anul viitor.

Autoritățile municipiului Târgu Jiu vor să restaureze monumentul ridicat de artista Milița Petrașcu, ucenica lui Brâncuși, în anul 2018, când se sărbătorește centenarul Marii Uniri. Adrian Tudor, viceprimarul orașului Târgu Jiu, a precizat că s-a executat prima parte a proiectului de restaurare, după care urmează ca acesta să fie finalizat:

„Primăria Municipiului Târgu Jiu a scos la licitație pachetul privind intervenția asupra Mausoleului. Prima etapă a fost finalizată, s-a obținut pentru prima etapă a proiectului de restaurare și avizul Ministerului Culturii, urmează ca în etapa a doua să se execute proiectul tehnic în detaliu, iar, imediat ce ajunge fizic avizul la Primărie, urmează să depunem documentația pentru finanțarea acestei intervenții în Programul Național de Restaurare, un program al Ministerului Culturii și al Institutului Național al Patrimoniului”.

Se va desface inclusiv locul în care este înmormântată Ecaterina Teodoroiu

Viceprimarul Adrian Tudor a mai precizat că lucrările de restaurare vor fi deosebit de complexe: „Este o intervenție care se face până la mormântul Ecaterinei Teodoroiu. Se desface întreg Mausoleul, plus biocidare, intervenție asupra anumitor componente de pe plăcile respective. Trebuie refăcută întreaga criptă, structura de rezistență și, foarte important, va fi refăcută crucea dinspre biserică, realizată de Milița Petrașcu și care a dispărut în perioada comunistă de la Mausoleu“.

Fonduri de la Ministerul Culturii sau din bugetul local

Mausoleul Ecaterinei Teodoroiu va fi reabilitat cu fonduri de la Ministerul Culturii sau din bugetul local, pentru că lucrarea nu suferă amânare. Lucrările se estimează că se vor ridica la peste 1 milion de lei noi. „Eu propun să prindem și pe lista de investiții a anului 2018 aceste lucrări, pentru că nu știm cât va dura Programul Național de Restaurare și când se vor primi banii. Proiectul tehnic va fi gata la începutul anului viitor, iar când permite vremea putem ataca lucrarea respectivă”, a mai spus Adrian Tudor.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.