Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR) are plăcerea de a găzdui lansarea volumului „Închisoarea de la Râmnicu Sărat în sistemul penitenciar românesc (1862-1947)”, autor Marius Neculae. Evenimentul va avea loc joi, 15 iunie a.c., începând cu ora 1300, la sediul muzeului din Calea Victoriei nr. 12, sector 3, București. Lansarea cărții va avea loc în prezența autorului, iar în cadrul evenimentului vor lua cuvântul: dr. Florin Daniel Șandru, președinte executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoriei Exilului Românesc (IICCMER); dr. Cornel-Constantin Ilie, director adjunct al MNIR; prof. univ. dr. Florin Müller și dr. habil. Cosmin Budeancă.

Apărut la editura Polirom în aprilie 2023, sub egida IICCMER, volumul are 376 de pagini și un format de 160×235. Prefața este semnată de Florin Müller, iar postfaţa de Cosmin Budeancă.

„Lucrarea abordează, după incipitul biografiei de cercetare, natura sistemului penitenciar românesc și nașterea spațiului concentraționar de la Râmnicu Sărat. Ceea ce este la început un arest devine în timp o mare închisoare de drept comun, dar – lucrul cel mai important pentru istorici – pentru deținuții politici, fie ei legionari sau comuniști, un spațiu al damnării politice și sociale.” (Florin Müller)

„Cunoscând într‑o oarecare măsură tema, am avut unele îndoieli cu privire la modul în care s‑ar fi putut finaliza cercetarea, deoarece sursele potențiale disponibile pentru perioada avută în vedere erau, după cunoștințele mele, relativ limitate. Am fost însă foarte plăcut surprins să constat că Marius Neculae a dovedit o capacitate extraordinară de a identifica și a exploata surse de informații extrem de relevante și diverse, rezultatul fiind unul care atinge un înalt standard de profesionalism academic, dar, printr‑un limbaj agreabil, se păstrează în zona accesibilă cititorilor interesați de istorie.” (Cosmin Budeancă)

 

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.