Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Persoanele cu dizabilități, care au înclinații artistice și frecventează Centrul de zi „Christian“ din Târgu Jiu, s-au simțit „Vedetă pentru o zi“. Manifestarea denumită astfel a ajuns la cea de-a patra ediție.

La această manifestare au participat persoanele cu handicap cu diferite înclinații artistice, care și-au prezentat talentele.

Programul a cuprins recitarea de poezii compuse de ei, monologuri ale unor actori recunoscuți ca Stela Popescu și Horațiu Mălăele, interpretări ale grupului de chitară și scenete. Sammy Trașcă, voluntar al Centrului, a interpretat la chitară o piesă compusă chiar de el, care s-a născut ca urmare a unei întâmplări în centrul căreia s-a aflat o persoană cu dizabilități care frecventează Centrul de Zi „Christian”.

Spectacolul a fost prezentat de Loredana Trușcă, angajata Centrului „Christian“, care a primit titlul de „Asistentul anului“, la Gala Excelenței în Asistență Socială. „Oamenii s-au arătat extrem de talentați, au muncit mult pentru acest eveniment, iar răsplata a venit din numărul mare de aplauze“, a spus Daniel Andrei, directorul Centrului de zi „Christian“.

„Persoanele cu handicap sunt pline de valoare”

Daniel Andrei a precizat că, prin această manifestare, persoanele cu dizabilități demonstrează că au valoare artistică și merită toate aprecierile: „Vrem ca beneficiarii noștri, membrii centrului, să promoveze diferite activități artistice, astfel încât să se simtă vedetă cel puțin pentru o zi. Fiecare din ei și-a expus propria creativitate, astfel încât comunitatea să-și dea seama de faptul că persoanele cu handicap sunt pline de valoare“.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.