Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

În mănăstirile și bisericile din Gorj, prin grija Înalt Prea Sfințitului Irineu, Mitropolitul Olteniei, Sfânta Lumină este adusă de câțiva ani buni. Astfel, pentru ca Sfânta Lumină să ajungă în toate colțurile Mitropoliei Olteniei, anual sunt delegate mai multe persoane care vor prelua în candele de la delegația Patriarhiei Române prezentă la Ierusalim. 

descărcare images

Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în seara zilei de sâmbătă, 15 aprilie, o delegaţie a Patriarhiei Române condusă de Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, va aduce Sfânta Lumină de la biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, cu un avion special, închiriat de Patriarhie. Delegați ai Mitropoliilor din România vor merge la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Bucureşti (salonul oficial), în jurul orei 18:30, pentru a primi Sfânta Lumină de la Ierusalim. În județul Gorj, Sfânta Lumină este adusă de șase ani de zile, astfel că nici de data aceasta nu se va face o excepție. Credincioşii gorjeni, care vor asista la slujba de Înviere, vor avea posibilitatea să-şi aprindă lumânările de la flacăra adusă de la biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim. În ultimii cinci ani, primarul comunei Runcu a fost persoana delegată de Mitropolia Olteniei pentru a aduce Sfânta Lumină în Gorj. „Vom merge și anul acesta să aducem Lumina pentru credincioșii din județul Gorj. După ce luăm lumina, vom opri la Vâlcea, Horezu, Polovragi, Baia de Fier, Scoarța, Drăgoieni, la Biserica de la Parângu din Târgu Jiu. Apoi, o distribuim în toate lăcașele de cult din comuna Runcu”, a declarat Adi Cîmpeanu, primarul comunei Runcu.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.