Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

ticleni 1La sfârşitul săptămânii trecute,  la Palatul Parlamentului din București, în prezența senatorului Ecaterina Andronescu și a ministrului Adrian Curaj, a avut loc festivitatea de premiere a câștigătorilor Competiției Naționale „Școală Europeană” – ediția 2016. A fost premiat, cu această ocazie, și un liceu din județul Gorj. Au fost recunoscute rezultatele din ultimii trei ani școlari și dimensiunea europeană a Liceului Tehnologic Țicleni.

tuicleniSingura unitate școlară din Gorj care a fost premiată este Liceul Tehnologic Țicleni. Potrivit organizatorilor, în 2016, la competiție, au participat 117 unități de învățământ preuniversitar. Acestea au derulat proiecte în cadrul programelor europene din domeniul educației și formării profesionale, iar primele 60 de școli au primit titlul de „Școală europeană”.

Liceul Tehnologic Țicleni a obținut 149 de puncte în urma evaluării candidaturii depuse, ocupând astfel o poziție pe lista câștigătorilor. Competiția a constat în evaluarea calității și coerenței managementului școlii, reflectat în documentele manageriale, precum și a impactului pe care activitățile derulate în cadrul proiectelor europene l-au avut asupra culturii organizaționale și a ethosului şcolii.

Certificat de „Școală Europeană”

Odată obţinut, certificatul „Şcoală Europeană”- care a fost primit și de unitatea de învățământ din Țicleni – este valabil pentru o perioadă de trei ani, după care şcoala trebuie să candideze din nou pentru a reconfirma titlul obţinut.

Competiţia „Şcoală Europeană” a fost lansată de Ministerul Educației, în 2004, ca semn al recunoaşterii contribuţiei şcolilor româneşti la sprijinirea eforturilor României de integrare în Uniunea Europeană. Competiţia este recunoscută de instituţiile europene ca un bun exemplu de susţinere şi valorizare a parteneriatelor şcolare dezvoltate în cadrul programelor europene din domeniul educaţiei şi formării profesionale.

ticleniProiecte importante

Liceul Tehnologic Țicleni a obținut în ultimii patru ani finanțare pentru 10 proiecte educaționale prin „Programul de Învățare pe tot parcursul vieții”, respectiv „Erasmus+” .

Prin Proiectul Leonardo da Vinci „Plasament european pentru competențe sporite în domeniul IT”, 16 elevi ai liceului au beneficiat de un stagiu de pregătire timp de trei săptămâni în Portugalia.

În parteneriat cu Consiliul Local Țicleni și Inspectoratul Şcolar din Kayseri-Turcia s-a derulat în perioada 2012-2014, proiectul Comenius Regio „SafeNet”. A mai fost derulat un proiect în parteneriat cu alte 7 școli din Grecia, Turcia, Bulgaria, Polonia, Italia, Ungaria și Spania, în perioada 2014-2016.

magheruuuDe asemenea, şi Colegiul „Gheorghe Magheru” din Târgu-Jiu a fost premiat de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice. Premierea s-a desfăşurat  marţi, 21 iunie, în cadrul unei festivităţi ce a avut loc la Colegiul Naţional „Sfântul Sava” din Bucureşti, proiectele câştigătoare fiind în cadrul competiţiei „O activitate de succes în săptămâna Şcoala altfel: „Să ştii mai multe, să fii mai bun!” (18-22 aprilie 2016).

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.