Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

IMG_0539Jidovii erau persoane cu înălţimi impresionante, care ar fi trăit pe teritoriul ţării noastre, în special în Oltenia şi Muntenia. Jidovii făceau parte din categoria oamenilor giganţi. Un singur uriaş măsura cât 25 de oameni obişnuiţi, potrivit legendei.

Uriaşii ar fi trăit în primele timpuri ale antropogenezei şi, conform legendelor, au locuit pământul înaintea oamenilor obişnuiţi. Dimensiunile lor erau impresionante. Aveau ochii extrem de mari şi un trup masiv. Când se deplasau călcau din deal în deal. Istoricul Nicolae Densuşianu vorbește în cartea „Dacia preistorică! despre existenţa jidovilor. Astfel, el a identificat ca loc de baștină a jidovilor zona munţilor Cerna – Godeanu.

„Giganţii formau, prin excelenţă, un popor de munte. În războiul ce-l avură cu Joe, noul cârmuitor pelasg, ei ridicară munţii peste munţi ca să urce în Olymp. Imensul Atlas se cutremură la asaltul lor şi pe lângă toate că Joe arunca asupra lor cu fulgerele sale, zeii nu au fost în stare să-i învingă decât numai după ce au cerut ajutoriul unui om muritoriu, al lui Hercule.

Patria lor se afla pe teritoriul Daciei, lângă Iceanos Potamos, în aceeaşi regiune unde se născuseră şi fraţii lor mai mari, titanii. În epoca romană, dacii erau consideraţi ca o posteritate a vechilor titani şi giganţi.

Locuinţele giganţilor, după cum ne spun logografii greceşti, se aflau în regiunea muntelui Phlegra, unde se întâmplase şi lupta cea eroică cu zeii. Poetul roman Statiu, care se ocupa adeseori cu triumful lui Domitian asupra dacilor, confirma şi dânsul că memorabila Phlegra, unde se luptase giganţii cu zeii, se afla pe teritoriul Daciei.

Pe teritoriul Ţării Româneşti, în apropiere de Cerna, se află muntele aşa numit Pregleda. Lipsit de pădure, din cauza unor evenimente depărtate, suprafaţa sa este acoperită cu stânci calcaroase şi arse.

Este vechea Phlegra din istoria giganţilor, care, după cum ne spun autorii greci, primise numele acesta fiindcă a fost arsă de fulgerele lui Joe. Identitatea muntelui Pregleda cu Phlegra din legendele giganţilor o confirmă toate datele geografice ce le avem în această privinţă. Lângă Phlegra giganţilor se află peştera Avernus. Lângă poalele muntelui Pregleda se află astăzi o comună românească de moşneni, Izverna, cu o peşteră imensă“, arată istoricul Nicolae Densușianu.

Legende cu jidovii

În județul Gorj există o serie de locuiri denumite după numele jidovilor. De exemplu, „Oborul Jidovilor” este situat deasupra Peşterii Muierilor sau „Jidovii“, în comuna Săcelu. De asemenea, termenul este întâlnit şi în alte zone din ţară. Istoricul Nicolae Densuşianu încearcă şi o plasare istorică mai exactă a perioadei în care au trăit uriaşii:

„În timpul uriaşilor, munţii şi câmpiile au ars trei ani apoi uriaşii (Jidovii) au fost înecaţi de o ploaie mare, care a ţinut mult timp. Dar trebuie să cităm şi vechi denumiri istorice păstrate în timp. Astfel, de exemplu, au rămas în judeţul Gorj numele localităţii Novaci şi denumirile Jidova, Jidoviţa, Jidvei (comună în judeţul Alba). În Carpaţii Orientali, pe versantul vesti al muntelui Ceahlău, penru defileul traseului spre Cheile Bicazului s-a menţinut foarte mult timp denumirea Valea Jidovului“.

Distribuie:

1 Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.