Mănăstirea Strâmba este situată pe valea Jiului, în partea de sud a judeţului Gorj, pe drumul judeţean care leagă oraşul Turceni de comuna Urdari. Este mai puțin cunoscută de pelerini, umbrită fiind cumva de marile lăcașuri de cult de la Lainici și Tismana. Încă o dată, la fel ca celelalte mănăstiri din Gorj, și de numele celei de la Strâmba Jiu (care este o componentă importantă a patrimoniului cultural al judeţului), se leagă evenimente importante din istoria naţională, dar şi personalităţi marcante ale culturii, istoriei şi civilizaţiei româneşti.
Mănăstirea „Sfânta Treime” din localitatea Strâmba-Jiu are hramul Sfintei Treimi, așa cum ne spune însusuși numele lăcașului de cult. Alături de praznicul Sfintei Treimi, hramul cel vechi al mănăstirii, obştea monahiilor de la Strâmba Jiu cinstesc şi Sfântul Acoperământ al Maicii Domnului, sub protecția căruia se află paraclisul mănăstirii. Cu toate că lăcașul de cult de la Strâmba Jiu a devenit mănăstire de maici abia în anul 1956, istoria sfintei mănăstiri a început între anii 1518 şi 1519. Atunci, membrii familiei Roşianu, boieri de viţă veche, renumiţi pe Valea Jiului, puneau piatra de temelie. Principalul ctitor al mănăstirii este Stoichiţă Roşianu. În vremea sa s-a sporit avutul mănăstirii, fiindu-i rânduite „patru sate, date însă înainte de a o reclădi, cu moşii, cu vite, cu turme de oi, albine, boi, cai şi iepe… moară, odăjdii de slujbă şi altele din toată averea pentru cele necesare traiului călugărilor şi să le fie lor veşnică pomenire“, conform documentelor vremii. În 1724, pe 8 noiembrie, chiliile şi acoperişul bisericii au fost măcinate complet de un incendiu. Tragedia a marcat comunitatea, dar credincioșii au luptat și au strâns bani și materiale necesare restaurării lăcașului. Restaurarea s-a făcut greu, de către călugării de aici, care au primit ajutor şi din partea familiei ctitoriceşti, remarcându-se în mod deosebit boierul Barbu Roşianu.
„Victimă” a Primului Război Mondial
Mănăstirea de astăzi se află pe locul Schitului Strâmba, de care ne vorbește inscripția zugrăvită în anul 1793, deasupra intrării în pronaos, conform căreia acesta exista deja la 1519.
Deasupra intrării în pronaos se află o inscripție, scrisă la 25 august 1793, care lasă să se înțeleagă că fondator al mănăstirii, la data de 1519, ar fi Stoichiță Râioșeanu (Roșianu) și nepotul său Miloși, dar istoricul Alexandru Ștefulescu subliniază că această lectură nu este corectă întrucât Stoichiță a fost vistier între 1603 și 1618. Stoichiță doar reconstruiește actuala mănăstire pe locul vechiului schit Strâmba în anul 1603, spun istoricii. În scrierile istoricilor nu apare des emnționată. „În epoca lui Alexandru Ioan Cuza, biserica mănăstirii a funcţionat ca biserică filială a parohiei Hodorasca participând la toate evenimentele care au marcat istoria naţională, Războiul de Independenţă sau Primul Război Mondial când a fost transformată în bază militară. Refacerea obştii de maici a avut loc după evenimentele din decembrie 1989, mai cu seamă după aducerea la Strâmba a stareţei stavrof. Marina Gligor, care impunând rânduiala din obştea Sf. Nicodim cu o voinţă extraordinară şi mai ales cu ajutorul lui Dumnezeu a reuşit să transforme această sfântă mănăstire într-un locaş de cult primitor”, a spus profesorul Marcela Mrejeru, specialist al problemelor legate de viaţa religioasă din Gorj.
Și pe site-ul Direcției Județene pentru Cultură găsim informații despre această mănăstire: „Mănăstirea Strâmba (schit după unele documente), Turceni, nu mai păstrează din vechiul ansamblu decât biserica cu hramul Sf.Treime, stăreţia şi ruinele unor ziduri pe aripa de nord. După unele documente aceasta a fost ridicată între anii 1597 şi 1599 aşa cum afirmă marele istoric gorjean Alexandru Ştefulescu, de marele vistier Stoichiţă Râioşanu şi soţia sa Dochia. La ridicarea ei a contribuit şi nepotul lor Miloş. Acesta, răsculându-se împreună cu Lupu Mehedinţeanu împotriva grecilor, atrage urgia domnitorului Alexandru Iliaş asupra casei sale şi implicit asupra mănăstirii care este confiscată şi transformată în metoc al Mănăstirii Tismana. Aceste evenimente explică şi realizarea abia după 200 de ani a picturii (1793) de către Constantin Râioşanu, mare armaş. Biserica prezintă un plan triconc cu turlă octogonală pe naos, faţadele fiind împărţite în două registre cu panouri dreptunghiulare mărginite de ciubuce”. Turismul ecumenic, procesiunile religioase, pot fi un filon al unei și mai bune dezvoltări a județului nostru. Mănăstirea Strâmba vă așteaptă cu porțile larg deschise, la fel cum vă așteaptă și viețuitoarele de aici, pentru a vă învăța ce înseamnă ascultarea, credința și speranța.
