Învățătorul Vasile Cătuț a fost omul de încredere al lui Constantin Brâncuși, care a fost însărcinat de marele sculptor să se ocupe de monitorizarea stării în care se afla Ansamblul Monumental „Calea Eroilor” de la Târgu-Jiu. Acesta trebuia să-l informeze de cel puțin două ori pe an pe Brâncuși despre modul în care sunt păstrate operele sale. În schimb, învățătorul primea de la Brâncuși suma de 200 de lei pe an.
Brâncuși a legat multe prietenii în timpul șederilor sale la Târgu-Jiu, în perioada realizării Ansamblului. Unul dintre oamenii săi de încredere a fost învățătorul Vasile Cătuț, care avea vârsta de 65 de ani și locuia într-o casă care se afla chiar în fața Grădinii Publice, în care a sculptorul a ridicat Poarta Sărutului și Masa Tăcerii. Casa învățătorului era ca un turn pe pază al operei. Având în vedere aceste condiții, Brâncuși l-a însărcinat să supravegheze starea în care sunt păstrate. „Revenind la Târgu-Jiu și fiind nevoit să stea aici câte 3-4 luni în anii 1937 și 1938, pentru a realiza sau a supraveghea executarea lucrărilor la Ansamblul sculptural, Constantin Brâncuși a legat câteva prietenii. Astfel, printre aceștia sunt arhitectul orașului Iulius Doppelreiter cu care a trasat Calea Eroilor, apoi admnistratorul grădinii publice Alexandru Meculescu, doctorul veterinar Micu Marcu, învățătorul Vasile Cătuț. (…) Despre acesta din urmă avem câteva date puse la dispoziție de nepoții lui, Constantin și Tonel Cătuț. Învățătorul Vasile Cătuț era originar din satul Arcani și avea circa 65 de ani atunci când l-a cunoscut pe Constantin Brâncuși. Avea o figură impunătoare, de adevărat haiduc, cu mustăți sufoase și îmbrăcat în costum schilăresc. El domicilia în casa pe care și-a construit-o în Târgu-Jiu, unde era învățător, pe strada Eroilor nr. 1, deci în imediata apropiere a grădinii publice și a operelor sculptate de Brâncuși”, a arătat istoricul Vasile Marinoiu, cel care a descoperit contractul dintre Brâncuși și învățătorul Cătuț.
Brâncuși l-a plătit pe învățător cu 200 de lei
În vara anului 1937, învățătorul Vasile Cătuș a încheiat o înțelegere scrisă cu Constantin Brâncuși prin care se angaja să-l anunțe în scris, la Paris, de două ori pe an în legătură cu starea operei și conservarea acesteia. „Pentru acest serviciu, sculptorul se obliga să-i plătească suma de 200 de lei pe fiecare an. Această înțelegere a fost chiar legalizată prin notariat și care, probabil, și-a urmat cursul până la declanșarea celui de-Al Doilea Război Mondial sau, poate, până la moartea învățătorului”, arată istoricul Vasile Marinoiu.
Înțelegerea încheiată între Constantin Brâncuși și Vasile Cătuț avea următorul cuprins:
Înțelegere de mână. Întocmită în Târgu Jiu, între noi-Brâncuși Constantin-sculptorul și Cătuț Vasile învățătorul, această înțelegere cu original la întâiul, iar copia la secundul, fiind pusă în vigoare din vara leat 1937 și până la sfârșitul zilelor. Astfel, hotărâm și iscălim.
1. Eu, sculptorul Brâncuși Constantin, plătesc cu act notarial către învățătorul Cătuț Vasile lei 200 (două sute) pentru ajutorul dat mie. Așișderea se vor plăti câte altele 200, adică două sute lei pe fiecare an de către mine pentru învățătorul Cătuț Vasile ce astfel are obligația de îmi scrie la Paris despre starea și păstrarea operei mele lăsate la Târgului Jiu de Gorj.
2. Eu, învățătorul Cătuț Vasile, din Târgu Jiu, județul Gorj, mă oblig a scrie despre buna păstrare și starea operei ce o lasă Târgu Jiu sculptorul Constantin Brâncuși. Scrisorile vor fi trimise la Paris de cel puțin două ori pe an. Totodată certific că am primit suma de 200 de lei, adică două sute lei de la sculptorul Brâncuși Constantin. Cu originalul la sculptorul Constantin Brâncuși și copia la învățător Cătuț Vasile.