O fotografie de colecție a fost postată de pagina „Târgu Jiu Odinioară”. Poza reprezintă o amintire din vremea când existau ceremoniile în urma cărora copiii din regimul comunist deveneau pionieri. Primirea în rândul pionierilor era un lucru extrem de important pentru orice copil din regimul comunist. Din momentul in care i se oferea acest statut, elevul avea obligația să respecte şi să iubească necondiționat valorile comuniste.
Ceremonia de oferire a cravatei de pionier era un moment special pentru fiecare copil, dar si începutul unor obligații, printre care şi aceea de a memora strofe nesfârşite despre aleşii țării. Un astfel de moment de înmânare a cravatei de pionier a fost imortalizat şi într-un sat din Gorj, aşezare care a dispărut ulterior.
„Sat Stejerei, Gorj, anii `60-`70. Ceremonia de înmânare a cravatei de pionieri. Satul Stejerei a fost ras de pe suprafața pământului în perioada comunistă și în locul lui s-au construit carierele de cărbune Tismana I și Tismana II. Imaginea a fost primită de la domnul Cretan Ion, iar sursa acesteia este doamna Luminița Păpușoi , fostă Bârsan” scrie administratorul paginii Târgu Jiu Odinioară.
În aceeaşi postare apare şi o poezie a unui fiu al satului Gălesoaia, dezamăgit că liniştea familiilor a fost distrusă de comunişti pentru a se realiza cariere miniere.
„Adio, Satului meu
De moarte şi de dor nu scapi uşor !
In lumea asta plina de viteze
Si goala-n tot ce-ar avea greu si sfînt
Nu mai credeam că pot s-arunc blesteme
Pentr-o bucată lipsă din pămînt.
Nu glia de arat ce-aduce moartea
La fii, părinţi şi fraţi invecinaţi
Ci furt de sate, oameni şi destine,
De morţii din morminte-mprăştiaţi.
Ca într-un basm de groază şi trufie
Cu largi găvane lacom împlîntate
Furară untul vieţii noastre pline
De ape, văi şi dealuri minunate.
Pămîntul vînturat ca grîul vara
Sleit de sufletele-n veac purtate
Sărac şi searbăd, aruncat în hăuri
Îşi plînge fiii-n nopţile-nstelate.
Se mişcă, geme-adoarme si visează
La dealuri rîuri şi păduri şi hore
Şi la grădinile cu vii şi poame
Şi la poieni cu flori multicolore.
Deasupra-i, luna rece şi pustie,
Îl simte frate-n veci secatuit
Şi-l mîngîie cu mantia-argintie
Să-i ogoiască sufletul ranit.
De s-o-ntîmpla prin veacuri şi prin pronii
Să se reintre-n ordinea firească
Abia atunci să aibă loc Irozii
De dreapta judecată-mparatească !
Pînă atunci, atît am vrut a spune
Să aibă parte…… numai de cărbune !”.
5 Comments