Mihai Pîrvuleț are 18 ani și este elev în clasa a XII-a în cadrul Colegiului Național „Ecaterina Teodoroiu”. Pasiunea pentru robotică a dobândit-o în clasa a X-a, dintr-o simplă curiozitate. Primele proiecte la care a lucrat i-au stârnit și mai mult curiozitatea și se pare că dacă ești suficient de curios, de la aprinderea unor banale LED-uri, ajungi să construiești roboți care să te califice la competiții internaționale. Acesta a fost și cazul liderului Technogods Robotics Team, care are planuri mari în viitor. Își dorește să ajungă un programator în domeniul roboticii sau al dezvoltării de aplicații web și să își deschidă propria sa companie în țară. Tânărul mai spune că este greșit să crezi că trebuie să cunoști foarte bine matematica, informatica sau fizica pentru a construi un robot. Nu trebuie să fii un geniu, dar trebuie să ai câteva calități importante: să fii pregătit să investești mult timp, să fii devotat, să știi să ieși din situații critice și, cel mai important, să știi să lucrezi în echipă.
Reporter: De unde izvorăște pasiunea ta pentru robotică? Când ai descoperit-o?
Mihai Pîrvuleț: De mic eram fascinat de roboți văzuți pe la TV sau pe internet și mereu visam să îmi construiesc și eu unul. Din fericire, tehnologia a evoluat destul de mult încât să permită oricărei persoane care vrea să se apuce de treaba asta, la un preț destul de avantajos, să o facă. Am descoperit robotica în jurul clasei a X-a, cu o plăcuță Arduino de la fratele meu, pe care el nu o mai folosea. Încă țin minte primele mele proiecte, să aprind niște LED-uri după un anumit model dat de utilizator, redatul celebrei coloane sonore „Imperial March” din Star Wars, și multe altele. Cred că nu realizezi cu adevărat cât de interesant e acest domeniu decât când te apuci, efectiv, de el; să ai plăcuța și firele în mână.
Reporter: Cine este „mentorul” tău în domeniul roboticii?
Mihai P.: Nu pot spune că am un „mentor” în acest domeniu. Mai mult nevoia de cunoaștere și toate tutorialele urmărite pe internet îmi sporesc cunoștințele în robotică. Totuși, sunt două persoane de la care am învățat foarte multe și care m-au îndrumat, și anume: tatăl meu și mentorul echipei Technogods, Alex Budin, alături de care am petrecut nopți întregi discutând mecanisme, scheme de circuite și multe altele. Lor le datorez o mare parte din cunoștințele mele de acum în domeniul roboticii.
Rep.: Se leagă multe performanțe de numele tău și al echipei tale. Este vorba de foarte multă muncă sau inteligență și talent?
M.P.: Aș spune că puțin din ambele. Multă lume crede că e nevoie să fii geniu, să știi fizică, informatică, matematică să faci un robot, dar asta nu e adevarat și este o valoare pe care o promovăm cu mândrie în echipa noastră. Ceea ce contează este motivația pe care o ai, timpul pe care ești dispus să îl acorzi și cât de mult vrei să înveți. Noi am început de la zero și, în numai doi ani, am ajuns destul de sus, totul pornind de la zeci de ore de urmărit tutoriale, citit manuale de instrucțiuni și învățând de la alții mai buni. Când recrutăm membri noi, nu ne uităm doar la performanțele lor, cum s-ar crede, ne uităm la cum se descurcă ei și din punct de vedere al lucrului în echipă, al socializării, descurcarea în situații critice, etc. Oricine poate face robotică, dacă își dorește!
Rep.: Tu ești și liderul echipei Technogods. Este dificil să o coordonezi? Cum faci față personalităților diferite care se află în jurul tău? Cum reușești să eviți certurile?
M.P.: Este o responsabilitate imensă și trebuie să recunosc că sunt momente când este dificil. Ceea ce îmi place, totuși, la membrii acestei echipe este că sunt modești, ne înțelegem foarte bine, rareori ne certăm și suntem foarte deschiși unul cu celălalt. În echipa noastră nu ne temem să zicem „nu știu, vreau să îmi explici” sau „nu am înțeles”, oricare ar fi atribuțiile noastre. De foarte multe ori există numeroase abordări, și aici intervine responsabilitatea mea, de a coordona acest proces de analiză și luarea deciziei finale. Certurile sunt inevitabile, dar mereu ascultăm toate opiniile și luăm decizii împreună. Suntem ca o familie, fiecare are rolul lui și toți depindem unii de alții.
Rep.: Povestește-mi puțin despre echipa ta. Cine sunt membrii ei și care sunt atribuțiile lor?
M.P.: Membrii echipei sunt elevi din clasele X-XII ai Colegiului Național „Ecaterina Teodoroiu”, și anume Nicola Daniela – PR , Sandru Robert – Design 3D, Popescu Eduard-Media, Ionuț Duiu – Team Leader, Stamatoiu Octavian – Design grafic, Zoican Denis – programare, Udrescu Vlad – programare, mecanică; Rusu Ovidiu-programare, Dumitrescu Andrei-programare, mecanică și, nu în ultimul rând, eu. Mentorii noștri sunt Mihaela Runceanu – director adjunct și prof. Colegiul Național „Ecaterina Teodoroiu” și Alex Budin – director tehnic CBP London.
Rep.: La competiții plecați mereu în aceiași formulă?
M.P.: Da, mereu plecăm în formula asta. Este foarte important să fim toți deoarece ne susținem reciproc, suntem acolo în caz că se întâmplă ceva și, bineînțeles, facem galerie în timpul meciurilor.
Rep.: Cine a ales numele echipei și de când concurați în acest format?
M.P.: Numele echipei a fost ales de prima echipă formată în anul 2016 și a fost rezultatul unei sesiuni intense de „brainstorming”. Competiția de anul acesta a fost prima în acest format al echipei deoarece au fost foarte multe schimbări în roster-ul echipei de-a lungul timpului.
Rep.: Aveți un motto al echipei sau un ritual pe care îl faceți înaintea unui concurs?
M.P.: Da, motto-ul nostru este „Because Robots”. Este un motto simplu, dar de impact, credem noi, format din două cuvinte foarte puternice, ce exprimă perfect pasiunea noastră și ceea ce ne ține „în priză”, ne face să continuăm, să prosperăm și să investim timp și energie în creațiile noastre.
Rep.: Ați atins recent o performanță imensă: v-ați calificat la Campionatul Mondial de Robotică din Detroit, SUA. Vă așteptați să ajungeți atât de departe?
M.P.: Ca să fiu sincer, ne așteptam la un loc bun, dar în niciun caz să ne calificăm mai departe. Eram încrezători în munca noastră de peste cinci luni și în tot timpul depus în proiect. Toți eram doar emoții, încă de la sfârșitul meciurilor de calificare și până la marea finală. Momentul anunțării câștigătorilor este, fără dubii, unul din cele mai importante și fericite momente ale vieții mele de până acum și sunt sigur că al tuturor. A fost o experiență de nedescris!
Rep.: Povestește-mi despre cum se va desfășura acest campionat.
M.P.: Campionatul se va desfășura pe parcursul a patru zile. Prima zi înseamnă ziua de inspecție a roboților și a judging-ului. Robotul va fi verificat de o comisie, dacă acesta respectă standardele competiției, folosește piese legale, dacă acesta prezintă sau nu un pericol pentru ceilalți roboți și multe altele. Partea de judging este un interviu cu echipa noastră în care „ne vindem marfa” și ne prezentăm întreaga activitate pe parcursul acestui sezon în fața unor jurați experimentați în acest domeniu și concurs. A doua, a treia și a patra zi înseamnă meciurile cu roboții în teren efectiv. În primă fază, toate echipele sunt împărțite în două divizii, după care urmează meciurile de calificare. Primii patru situați după meciurile de calificare au oportunitatea să își formeze alianțele cu ce roboți consideră ei că se vor „înțelege” cel mai bine în teren. Odată formate alianțele, încep meciurile eliminatorii, și anume semifinalele și finalele. Evenimentul se termină cu ceremonia de premiere, unde sperăm și noi să fim chemați pe podium.
Rep.: Ajunși acolo, veți avea timp să și vizitați orașul Detroit?
M.P.: Din păcate, fiecare zi de competiție ne solicită o prezență în jur de 10 ore de stat la arena unde se va desfășura concursul. Vom încerca, totuși, să strecurăm în afara programului, și activități de vizitare a orașului și a unor obiective de acolo, mai ales pe partea de automotive.
Rep.: Calificarea în sine este o performanță uriașă; totuși sperați și la un premiu la Campionatul Mondial de Robotică?
M.P.: Competiția de acolo este la un alt nivel; concurăm cu cele mai bune echipe din lume, echipe experimentate, unele chiar cu 10 ani în spate. Un meci de calificări de acolo se ridică la nivel de semifinale la noi. Noi suntem optimiști, dar va fi foarte greu.
Rep.: Cum decurge o zi obișnuită din viața ta?
M.P.: Nu am un program setat, dar mereu sunt foarte ocupat, fie cu pregătirile pentru admiterea la facultate și BAC, fie cu munca la robot sau alte proiecte. Mereu găsesc ceva de făcut și nu suport să mă plictisesc, să nu fac nimic. Îmi concentrez toată energia în a evolua constant și a-mi fructifica pasiunile.
Rep.: Ce alte pasiuni mai ai și când îți faci timp pentru ele?
M.P.: Pasiunea mea principală este programarea și încerc să îmi fac cât de mult timp pot pentru ea, deși am luat o pauză de când am trecut clasa a XII-a. Printre alte pasiuni de-ale mele se numără și rezolvarea rapidă a cubului Rubik și colecționarea puzzle-urilor de acest tip, în prezent, având o colecție de peste 15 puzzle-uri. În rest, mă mai ocup și cu producție foto/video și crearea de website-uri, aplicații, jocuri. Am o listă plină de idei de proiecte, nu las niciodată o idee să moară și mereu studiez cât de mult îmi permite timpul.
Rep.: Cât de departe vrei să ajungi cu pasiunea ta pentru robotică? Ce meserie ai de gând să urmezi?
M.P.: Recent, am început să studiez mai mult acest domeniu al roboticii și încă mai am multe de învățat pe această parte. Totuși, consider că încă este un domeniu în care poți găsi o deschidere și îți oferă multe oportunități, mai ales dacă vii cu ideile. Momentan, studiez rețele neuronale și algoritmi genetici, cam cu asta îmi ocup timpul de studiu „la liber”.100% mă văd ca programator, dar încă nu sunt decis exact în ce domeniu. Alternez între robotică și dezvoltarea de aplicații web.
Rep.: Te-ai gândit vreodată să pleci din țară pentru a continua studiile sau pentru a munci acolo?
M.P.: Da, m-am gândit de multe ori. De fapt, vara trecută chiar eram decis să urmez studiile la o facultate din Londra, însă am renunțat la idee, în mare parte, din cauza costurilor de care nu eram 100% sigur că merită. Sunt facultăți bune și la noi, precum cea la care urmează să aplic peste câteva luni, Facultatea de Automatică și Calculatoare din cadrul Politehnicii București. De muncit nu prea aș vrea, deși sunt deschis către orice oportunități, visul meu este să îmi deschid propria mea companie în această industrie, chiar aici, în România. Consider că nu doar țara noastră, ci și Târgu-Jiul abundă de tineri talentați, inteligenți, cu potențial mare. Singura problemă e că aceștia, fie nu sunt descoperiți, fie sunt descoperiți prea târziu sau, pur și simplu, nu sunt susținuți. Aș vrea să văd mai multe progrese pe această parte, precum și în domeniul educației, să se pună mai mult accent pe partea practică, cum se face în afară.
Rep.: Fără ce obiect nu poți să reziști nici măcar o zi?
M.P.: PC-ul. Primul lucru pe care îl fac dimineața când mă trezesc, aprind PC-ul. Este locul unde am învățat aproape tot ce știu și unde am pierdut zile și nopți întregi. ( Ok, o să fiu sincer, mai mult jucându-mă Dota decât învățând )
Rep.: Care este cea mai dură lecție pe care ai învățat-o pe pielea ta?
M.P.: Este o întrebare foarte bună și grea în același timp. Cred că cea mai dură lecție pe care am învățat-o este că oricât ai vrea sau nu, tot depinzi de oamenii din jurul tău. Nu o văd neapărat ca pe un lucru rău, dar atunci când este scăpat de sub control poate duce la dezamăgiri neprevăzute și este o lecție care se aplică în viața de zi cu zi, în viața socială, în cercul de prieteni, într-o echipă, aproape peste tot. Am învățat să accept asta și m-a făcut să fiu mult mai atent la oamenii pe care îi aleg să fie în jurul meu și alături de care îmi petrec timpul.
