Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

În perioada 4-6 noiembrie 2022, la Iași, se desfășoară cea de-a XXIII-a ediție a Proiectului educațional „Valori Culturale Românești”, manifestare de tradiție, organizată de Colegiul Național „Mihai Eminescu” Iași, în parteneriat cu Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț.

Programul acestei ediții, dedicate Centenarului încoronării Regelui Ferdinand și Reginei Maria la Alba Iulia, va fi unul complex și va include organizarea unor lecții deschise, dezbateri ce vor rememora momentul desfășurat la 15 octombrie 1922 în capitala Marii Uniri, vernisaje expoziții, precum și vizitarea unor obiective de interes istoric și turistic din orașul Iași.

La Palatul Culturii, participanții vor putea vizita expoziția „Curtea Domnească din Iași: o istorie redescoperită”, organizată la Muzeul de Istorie a Moldovei. În Sala „I. D. Berindey”, elevii și profesorii vor participa la seria de conferințe intitulate „Dialoguri esențiale”. Invitatul de onoare al acestei ediții este lect. univ. dr. pr. Cezar Paul Hârlăoanu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” – Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, care va susține conferința cu titlul „Împăratul Hristos – Prietenul meu”.

Această tradițională manifestare culturală cu un puternic caracter interdisciplinar are ca obiectiv esențial dezvoltarea patriotismului prin prezentarea adevărului istoric, evidențiind rolul personalităților care au contribuit la făurirea și modernizarea României Întregite.

Proiectul educațional „Valori Culturale Românești” este organizat în parteneriat cu: Mitropolia Moldovei și Bucovinei, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași – Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae”, Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași – Muzeul de Istorie a Moldovei, Muzeul Municipal „Regina Maria” Iași, Inspectoratul Școlar Județean Iași și Asociația „Oltea Doamna” Iași.
Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.