Încep serile Filocalia! Manifestarea durează trei zile, iar intrarea este liberă

Încep serile Filocalia! Manifestarea durează trei zile, iar intrarea este liberă

- in Romania civila, Slider, Social
0
81 vizualizari

Serile FILOCALIA debutează pe 26 martie, manifestarea religioasă fiind la a XXX- a ediție. Astfel,  în prima zi a manifestării, ora 18:00, la Cercul Militar Gorj,  va conferenția Înaltpreasfințitul Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei. Marți, 27 martie, ora 18:00, la Liceul Teologic Târgu Jiu,  Preot Lect. Univ. Conf. Dr. Sergiu Grigore Popescu va conferenția pe tema  ″Istoricitatea persoanei lui Hristos″; iar miercuri, 28 martie, ora 18:00, la Liceul Teologic Târgu Jiu, Preot Lect. Univ. Dr. Alexandru Stănciulescu va susține conferința cu tema ″Tinerețe ție iți zic: Scoală-te″.

„Școala Populară de Artă Târgu Jiu, alături de Asociaţia Studenţilor Creştin – Ortodocşi Români, filiala Târgu Jiu, aflată sub patronajul Mitropoliei Olteniei, Protopopiatele Târgu Jiu Nord și Sud, Liceul Teologic «Sfântul Nicodim» Târgu Jiu și Cercul Militar Gorj, organizează în perioada 26 – 28 martie, cea de-a  XXX – a ediţie a manifestării religioase «Filocalia».  Eveniment cultural-religios organizat bianual în Postul Învierii Domnului și în cel al Nașterii Mântuitorului Iisus Hristos, pe parcursul a câte trei seri. Conferințele vor fi urmate de dialog cu publicul. La aceste întâlniri duhovniceşti vor mai contribui: Corul Liceului Teologic «Sfântul Nicodim» din Târgu Jiu şi Corala Sfinții Apostoli”, a comunicat Anamaria Alionescu, purtătorul de cuvânt al ȘPA Târgu Jiu.

Participarea la aceste întâlniri, organizate în perioada de post și rugăciune premergătoare Paștelui, este deschisă tuturor doritorilor, intrarea fiind liber.

Lăsați un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.