Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași, în calitate de instituție beneficiară a ACREDITĂRII ERASMUS (cod de acreditare 2020-1-RO01-KA120-ADU-095246) pentru perioada 2021-2027, continuă seria activităților adresate publicului aflat în dificultate.

Democratizarea culturii, accesibilizarea patrimoniului pentru toate categoriile de public, inclusiv pentru cei care se confruntă cu afecțiuni grave ale stării de sănătate sunt concepte fundamentale ale discursului muzeal contemporan care, prin colaborarea cu Institutul Regional de Oncologie Iași și cu Asociația Bolnavilor de Cancer, capătă forme concrete de materializare.

Astfel, în data de 13 septembrie 2023, cu începere de la 16.00, va avea loc online un atelier de scriere creativă pentru pacienți intitulat sugestiv „Eminescu peste generații”. Cuvântul și mai ales cuvântul scris se caracterizează printr-o extraordinară capacitate terapeutică deoarece simplul gest de a scrie impulsionează pe cei aflați în suferință, le dă curaj, încredere, voință de a-și atinge obiectivele.

Atelierul online va beneficia de coordonarea de specialitate asigurată de d-na psiholog dr. Roxana Postolică.
Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.