Grigore Lupescu a fost un industriaș de vârf al Gorjului și un director de bancă care a ajutat Gorjul în dezvoltarea sa economică și socială. Datorită spiritului său intuitiv a reușit să salveze o bancă de la faliment, redresându-i activitatea și salvând fondurile depuse de clienți, dar a și achiziționat o afacere ce era pe cale de a se destrăma, pe care a reușit să o repună pe picioare. Calitățile sale de lider și tenacitatea i-au adus funcții importante ca președinte al Asociației Voluntarilor din război din Gorj, director de bancă, industriaș extrem de priceput, iar pentru merite deosebite și spirit de sacrificiu este decorat cu Ordinul „Ferdinand I” cu spade. Grigore și Marina Lupescu au avut trei fii, Mihai, Nicolae și Grigore, fii care au devenit medici foarte cunoscuți.
Grigore Lupescu s-a născut la 2 noiembrie 1898, în familia unui negustor cunoscut din Târgu Jiu, zis Cuțitaru, fiind al patrulea din șapte copii. A făcut Școala Gimnazială la Târgu Jiu, la „Tudor Vladimirescu”, iar liceul la Craiova, unde urmează o Școală de Comerț. A fost nevoit să-și întrerupă cursurile datorită începerii războiului, când s-a înrolat ca voluntar, însă, le reia după ce se întoarce ca sublocotenent de pe frontul din Moldova. În aprilie 1935, este ales președinte al Asociației Voluntarilor din război și la un an după, i se conferă ordinul „Ferdinand I” cu spade, pentru merite deosebite și spirit de sacrificiu.
După această realizare, își începe cariera profesională ca director al Băncii Federale din Târgu Jiu. Priceperea sa în ale finanțelor îl duce în Sucursala județeană a Băncii Naționale a României, iar apoi obține încă o funcție de conducere la Banca „Creditul Gorjean”. La această bancă are ocazia să-și demonstreze aptitudinile dobândite în cariera sa și spiritul intuitiv, redresează activitatea instituției și salvează toate fondurile depuse de clienții băncii. Astfel, la recomandarea unei echipe de experți ai Băncii Românești, o filială a acesteia este înființată la Târgu Jiu, în anul 1944, filială ce va fuziona cu Banca „Creditul Gorjean” în condiții de deplină echitate, la 1945. Bineînțeles, director al acestei filiale este ales și salvatorul băncii, Grigore Lupescu.
Sucursala Târgu Jiu a Băncii Românești reprezenta, la acea vreme, singura instituție de unde oamenii puteau obține credite pentru a-și cumpăra pământuri, animale, pentru a-și ridica case sau pentru a-și extinde afacerile. Sucursala rezistă până la lichidarea sa din august 1948, când s-a reorganizat sistemul financiar-bancar.
Grigore Lupescu a fost și un industriaș de vârf al Gorjului. Priceperea sa a salvat de la faliment mai multe fabrici. Una din aceste fabrici pe care Lupescu a achiziționat-o pentru a o redresa a fost Fabrica de produse refractare Vădeni. (numită azi, S.C. Unirea) Imediat după achiziționare, fabrica a început să progreseze, produsele ei ajungând la nume prestigioase precum: CFR, „Malax”, „Marina Română Regală”,„Laromex” ș.a.
S-a căsătorit cu fiica dascălului și scriitorului Constantin Dobrescu din Câlcești, Marina, iar pe lângă activitățile de gestionare pe care la avea la fabricile deținute, se ocupa și de pământul din dota soției sale. Marina îi face trei fii, Mihai, Nicolae și Grigore, care devin medici renumiți.
În anul 1948, toate bunurile deținute de acest industriaș priceput ajung să fie naționalizate, astfel că este nevoit să renunțe la multe dintre proiectele sale pe care le avea în plan pentru dezvoltarea industrială a Gorjului. Încearcă a se angaja în diverse munci penibile, însă nu îi este permis să reziste prea mult pe vreun post datorită statutului său social. Eventual, este arestat, fără a avea vreo vină, și este trimis la canalul Dunăre-Marea Neagră. Moare la Jilava, la 4 mai 1953, fiind grav bolnav. Trupul său neînsuflețit a fost apoi aruncat într-o groapă comună, fără a i se pune măcar vreo cruce la căpătâi.
„Fiii lui Grigore Lupescu i-au purtat cu mândrie numele, iar noi, cetățenii din municipiul Târgu Jiu, să-l cinstim cum se cuvine pe cel care a fost Grigore Lupescu – director de bancă și industriașul de vârf al Gorjului(…)”citim în cartea „Oameni și întâmplări din Gorj” a lui Titu Pânișoară.