Artista Iolanda Boban a fost prezentă, ieri, în emisiunea „Neatza cu Răzvan și Dani“, de la postul Antena 1, în cadrul căreia a prezentat piesa „Departe“ , în colaborare cu Click.
Melodia face parte de pe albumul „Trup si Suflet”. Iolanda Boban este descrisă ca o voce sensibilă și deosebită. Ea este fiica fotografului George Boban.
Iolanda a absolvit Facultatea de Arte Plastice din cadrul Universităţii Naţionale de Artă din Bucureşti, secţia Pictură, și a finalizat cu succesul masterul din cadrul secţiei de Educaţie prin Arte Vizuale. Artista colaboreză cu o tipografie pentru ilustraţii de carte și realizeză picturi la comandă.
De curând, Iolanda a mai lansat o piesă în colaborare cu Click. „Melodia lansată de curând este o colaborare cu artistul Click, pe numele lui Ionuţ Mihalcă şi Dj Undoo. În continuare, lucrăm şi la alte piese, iar pe viitor vom colabora chiar şi pentru single-uri. Piesa se numeşte «Iubesc» şi are un mesaj puternic, profund şi de impact“, a precizat Iolanda.
Cântă de la vârsta de șapte ani
Muzica este o altă pasiune a Iolandei. Ea cântă cu o formație și a reușit să lanseze pe piață câteva compoziții.
„Muzica este o altă pasiune de-a mea foarte mare. Cânt de cand eram mică şi am continuat să studiez în paralel cu pictura şi muzica, atât voce, cât şi chitară“, a spus Iolanda, într-un interviu acordat pentru cult-ura.ro.
Gorjeanca a precizat că a început să studieze muzica de la vârsta de șapte ani: „Cânt de la vârsta de șapte ani. Îmi amintesc că tatăl meu a descoperit că îmi place să cânt şi am ureche muzicală, talentul moştenindu-l de la mama mea, astfel că m-a înscris la cursurile de canto de la Şcoala Populară de Artă. De atunci, am continuat să cânt până în prezent“, a mai menționat tânăra artistă.