Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Frumoasa Denisa Elena Caval din Rovinari debordează de siguranță atunci când urcă pe scenă pentru a interpreta piesele mult iubite. Această tânără în vârstă de 13 ani, tratează cu seriozitate toate lucrurile pe care le are de făcut la școală, acasă sau în societate. Este o elevă eminentă a Școlii Gimnaziale Nr.3 din Rovinari și este la fel și la Școala Populară de Artă din Târgu Jiu, unde se pregătește vocal cu profesoara Cristina Boian. Muzica populară răsună zilnic în casa Denisei, unde toată familia ei îndrăgește acest gen muzical. De 3 ani învață să cânte și la vioară, instrument pe care îl consideră cel mai aproape de sufletul ei. „Vioara, pentru mine, reprezintă completarea dintre solist și instrumentist” spune Denisa. La 8 ani și-a făcut debutul în muzică, pe scena de la Rovinari, cu prilejul Zilelor Orașului. „Am avut emoții și asta m-a făcut să mă încurc puțin, dar nu m-a descurajat. Am continuat și acum vreau să ajung cât mai departe pentru că iubesc muzica și trăiesc pentru a o cânta”, susține Denisa Caval.

Disciplina și seriozitatea par a fi cele două atribute necesare pentru a fi un om de succes, iar Denisa Caval le are și ea. Fata se descrie ca fiind o persoană modestă, sociabilă, ambițioasă și foarte responsabilă cu activitățile pe care le desfășoară. Are mulți prieteni și reușește să-și facă timp pentru tot, deși prioritară este școala. Îi plac toate materiile și își iubește profesorii pe care îi respectă, și a căror meserie ar vrea să o practice în viitor.

Are patru costume populare autentice și cinci lucrate de mama ei

Portul popular îi întregește imaginea de gorjeancă frumoasă și autentică. Se simte mândră când îl poartă și simte că o reprezintă atât de bine. Garderoba ei conține patru costume populare autentice primite de la o gorjeană în vârstă, iar cinci sunt lucrate de mama ei. Denisa Caval iubește mai toți artiștii de muzică populară, dar îi preferă pe: Maria Lătărețu, Filofteia Lăcătușu, Maria Apostol, cântecul „Neica de peste Gilort” al celei din urmă, aducându-i și cele mai multe premii la concursurile la care a participat. Fata recunoaște că se pregătește intens pentru fiecare competiție în parte, toate având aceiași importanță pentru ea. Singurul regret al interpretei de muzică populară este că nu are încă 16 ani, pentru a participa la concursurile dedicate celor peste 16 ani. „În momentul în care urc pe scenă, mă cuprind tot felul de emoții, dar devin constructive pentru că se contopesc cu bucuria de a transmite publicului cântecul gorjenesc”, spune Denisa Caval.

Muzica este și va fi totul

”Muzica, pentru mine, reprezintă acel sentiment euforic venit din suflet și transmis în note muzicale către sufletele ascultătorilor. Limbajul universal al sufletelor”, declară tânăra artistă. Tot muzica i-a adus și o mulțime de premii: Premiul I „Maria Lătărețu”, Premiul III „Maria Apostol”, Premiul Special De Autenticitate „Filofteia Lăcătușu”, Premiul Special Doruleț din România „Domnica Trop”, acestea fiind numai o parte din ele. Cel mai important premiu obținut îl reprezintă Premiul I „Maria Lătărețu”, de care este cea mai mândră, în prezent. Își dorește să continue să cânte și în viitor, dar să și profeseze în domeniul învățământului, acestea fiind lucrurile cele mai apropiate de sufletul ei. Se ghidează în viață după un sfat primit de la părinții ei: „Oriunde ar merge, orice ar face, să fie corectă și cinstită.” Își respectă și iubește nespus părinții, care îi sunt cei mai mari susținători și care o însoțesc pretutindeni. La fel de mult o apreciază și pe profesoara ei de canto popular, Cristina Boian, căreia ține să îi mulțumească pentru că o îndrumă în tainele muzicii populare. O consideră ca o a doua mamă și învață de la ea, nu numai cum să cânte, ci cum să fie și un om disciplinat și rațional.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.