Uniunea Artiștilor Plastici din România organizează, în parteneriat cu Primăria Comunei Hărman, Asociația AVV Hărman și Biserica Evanghelică Fortificată Cetatea Hărman, o nouă ediție a Galei Premiilor UAP pentru anul 2021.
Premiile UAP din România constituie un bun prilej de a inventaria și evalua activitatea artiștilor unei organizații cu peste 6000 membri. Este obligatoriu să continuăm buna tradiție de a premia excelența, de a stimula competiția și dea a promova valorile. Aceste premii au fost acordate anual în perioada 1961-2007 și reluate din 2014. Scopul acestui proiect, dincolo de premierea unor artiști consacrati, dar și a unora tineri, este de a crea un mediu profesional stimulativ și de a promova artele vizuale pe plan național.
La decernarea premiilor vor participa personalități ale culturii române
Alegerea comunei Hărman pentru Gală este o premieră în societatea românească și subliniază importanța dobândită în țesutul social de mișcarea artistică de la Hărman, interesul arătat de locuitori și de autoritățile locale pentru artă, creând o punte simbolică între istoria locului, monumentele, tradițiile sale și prezentul său în arta contemporană românească.
La ceremonia decernării oficiale a premiilor pentru excelență în artele vizuale pentru anul 2021, ce va avea loc în data de 3 septembrie 2022, între orele 17ꓽ00-20ꓽ00, în Biserica Evanghelică fortificată a Cetății Hărman (județul Brașov), vor participa personalități ale culturii române, oameni de afaceri, colecționari. Cu acest prilej se vor acorda și mai multe titluri de „Prieten al Artelor”.
Festivitatea va fi precedată de o expoziție cu lucrări ale artiștilor premiați și de o expoziție de mozaicuri din colecția Nicolae Vrâncean.