Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Asociaţia Vasiliada desfăşoară, în perioada Postului Mare, campania umanitară „Faptele Bune sunt Lumină”. Iniţiativa vine în sprijinul bătrânilor nevoiaşi din Târgu Jiu și Craiova. Persoanele care doresc să ajute sunt îndemnate să doneze alimente neperisabile.

Faptele bune sunt lumina

În cadrul campaniei „Faptele Bune sunt Lumină”, toți cei interesați să ofere ajutor bătrânilor imobilizați la domiciliu, care trăiesc în singurătate și sărăcie, sunt îndemnați să doneze la bisericile din municipiul Târgu Jiu alimente neperisabile precum: ulei, zahăr, făină, conserve, fasole, paste făinoase. Donațiile se pot face, de asemenea, la sediul Asociației Vasiliada, din strada Frații Buzești nr. 20- Craiova, iar informații suplimentare pot fi oferite la numărul de telefon 0251.521.040. Donațiile vor fi colectate de la fiecare biserică, în Săptămâna Patimilor, de asistenții sociali ai Asociației Vasiliada, și împărțite persoanelor vârstnice, pentru a le aduce o bucurie cu prilejul Sfintelor Sărbători Pascale.

Campania se desfășoară cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Irineu, Mitropolitul Olteniei și Arhiepiscopul Craiovei, care în Săptămâna Patimilor va vizita o parte dintre bătrânii imobilizați la domiciliu. „Campania noastră este o chemare a întregii comunități la solidaritate și responsabilitate socială și reprezintă expresia purtării de grijă față de bătrânii care trăiesc în singurătate. Mulțumim tuturor celor care se alătură demersului nostru, înțelegând că Faptele Bune sunt Lumină atât pentru noi, cât și pentru cei care au nevoie de sprijinul nostru”, a declarat preotul Adrian Stănulică, președintele Asociației Vasiliada. În acest demers umanitar s-a alăturat și TVR Craiova, care va difuza în fiecare săptămână, până la finalul campaniei, povestea unui bătrân care trăiește singur, imobilizat la domiciliu. Asociația Vasiliada este organizație nonguvernamentală, având caracter social, aflată sub patronajul Mitropoliei Olteniei. În cei 16 ani de activitate social-filantropică, Asociația Vasiliada a devenit una dintre cele mai reprezentative instituții de caritate din Oltenia, dezvoltând proiecte sociale pentru diferite categorii de persoane aflate în dificultate.

Distribuie:

1 Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.