Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași – Muzeul de Istorie a Moldovei – Muzeul Memorial „Mihail Kogălniceanu”, în parteneriat cu Muzeul Național Brukenthal Sibiu, organizează în perioada 10 mai – 31 august 2024, expoziția „O istorie a balului cuprinsă în ordinele de dans”. Ordinul de dans sau carnetul de bal cuprinde lista titlurilor dansurilor (uneori și a compozitorilor) grupate într-o coloană, cu spații libere într-o a doua coloană, pentru numele partenerilor. Este un accesoriu feminin, cu panglică sau un element decorativ pentru a fi atașat la încheietura mâinii sau la rochia de bal. Ordinele de dans au câștigat popularitate în Viena, fiind folosite în Anglia și Statele Unite din jurul anului 1830.

Muzeul de Istorie „Casa Altemberger” din cadrul Muzeului Național Brukenthal, deține 234 ordine de dans realizate și utilizate în secolul al XIX-lea și începutul secolului XX.

În premieră la Iași, vor fi expuse 45 de carnete de bal din colecția menționată, care ilustrează în special perioada în care ordinele de dans devin accesorii foarte elaborate prin imprimarea prețioasă și prin faptul că încorporau catifea, mătase, metal și uneori bijuterii, unicitatea designului având drept scop promovarea gazdelor balului și sublinierea importanței oaspeților acestora.

De asemenea, expoziția cuprinde informații despre organizarea balurilor la Sibiu și la Iași, despre ținuta de seară, precum și reproduceri ale unor lucrări din colecția de stampe a muzeului sibian. Pentru a intra în atmosfera seratelor de altă dată, au fost integrate, în acest concept expozițional, costume de epocă (secolele XIX- XX), dar și  reconstituiri ale costumelor purtate de Sofia și Samuel von Brukenthal în portretele pictate de Johann Nepomuk della Croce, datate 1766 și expuse în Salonul de muzică din Palatul Brukenthal.

Cele câteva accesorii vestimentare incluse în expoziție sunt bunuri culturale aflate în patrimoniul Muzeului de Istorie a Moldovei și al Muzeului Memorial „Mihail Kogălniceanu” din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași. Apartenența unora este certă, ele fiind recuperate de la unele importante familii din vechiul târg al Ieșilor, cum ar fi Ghica, Kogălniceanu, Costaki. Aceste rafinate elemente vestimentare reprezintă argumentul că cei din elita vechii capitale moldave aveau blazon, putere financiară și împrumutaseră modele și modul de viață occidental, balurile fiind și pentru ei o frecventă formă de socializare și relaxare.

Deși carnetele de bal și-au pierdut popularitatea înainte de jumătatea sec. XX, semnificația lor socială continuă să supraviețuiască până astăzi. Expresii precum „Carnetul meu de bal este plin” sau „Trece-mă în carnetul de bal” sunt folosite chiar și în zilele noastre.

Vernisajul expoziției „O istorie a balului cuprinsă în ordinele de dans” va avea loc vineri, 10 mai 2024, ora 12.00, la Muzeul Memorial „Mihail Kogălniceanu”, str. Mihail Kogălniceanu, nr. 11. Curatorii expoziției sunt dr. Raluca Maria Frîncu, dr. Dana Roxana Hrib și Mihaela Petronela Tudose.

În acest cadru organizatorii, în parteneriat cu Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași și Ateneul Național Iași, au pregătit momente artistice incluzând concertul de muzică clasică susținut de Elena Daniela Corfu și Rebeca Pricopi, acompaniate la pian de conf. univ. dr. Brîndușa Tudor, urmat de elegantul dans de salon „Romana”, interpretat de Ansamblul „Coconițe”, coordonator Lavinia Răileanu.
Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.