Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

13183001_10206273117175465_774164127_nCosmina Ungureanu s-a născut la Glogova, iar la locurile copilăriei sale se referă ca la cel mai minunat loc de pe Pământ! Fata, în vârstă de aproape 20 de ani, cântă din copilărie și a început să își câștige proprii bani încă din școala gimnazială.

Reporter: Ce studii ai?

Cosmina Ungureanu: Am absolvit Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu” din municipiul Târgu-Jiu, iar în prezent sunt studentă la Universitatea din Craiova, secția Pedagogie Muzicală.

Rep.: Când ai început să cânți?

Cosmina Ungureanu: Cânt de mică, de la grădiniță, cântam la toate serbările pe care le aveam la școală. Însă, pe la vârsta de 9 ani, am mers la Clubul Copiilor din Motru, la domnul Gheorghe Feraru, iar atunci am cântat pentru prima dată pe scenă în fața unui public. Doar cu vocea cânt, dar când eram mai mică îmi plăcea vioara, chiar aveam de gând să îmi iau și eu una, dar m-am gândit că este mult prea grea pentru mine și am renunțat.

Rep.: Cine ți-a fost profesor pe partea muzicală?

13162508_10206273117135464_1923788636_nCosmina Ungureanu: Am făcut și Școala Populară de Artă din Târgu-Jiu, profesor doamna Camelia Argint, iar la liceu doamna Nicoleta Lăcătușu.

Rep.: Cine este fanul tău numărul 1? Dar criticul?

Cosmina Ungureanu: Părinții, ei sunt cel mai mare critic, dar și cei care mă sprijină. Ei mă ceartă, ei îmi spun dacă am cântat bine sau nu, dar, în același timp, ei mă și laudă și mă susțin.

Rep.: La ce concursuri ai participat și ce premii ai câștigat? Care este cel mai important premiu?

Cosmina Ungureanu: Am participat la foarte multe concursuri, unde am obținut numeroase premii, toate importante pentru mine în egală măsură, însă participarea la festivalul „Strugurele de Aur”, unde am obținut și un premiu, este pentru mine o mândrie și o bucurie în același timp, pentru că am ajuns pe scena acestui festival de folclor mare.

„De mică am crescut cu muzica, mă pansează și îmi dă putere!”

Rep.: Ce pasiuni ai?

Cosmina Ungureanu: Marea pasiune sau mare mea dragoste, cum îmi place mie să-i spun, este muzica! De mică am crescut cu muzica, mă pansează și îmi dă putere! O altă pasiune pe care o am este televiziunea, unde am obținut și un post de moderatoare pentru o emisiune de folclor.

Rep.: Ce rezultate ai la școală? Ai participat la vreo olimpiada, concurs?

Cosmin Ungureanu: Am participat la olimpiada de muzică pe țară, de la Baia Mare, unde am obținut premiul II, eram în clasa a XI a la Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu” din Târgu-Jiu.

Rep.: Ce cărți preferi să citești? Cum îți petreci timpul liber?

13152762_10206273117095463_2013673552_nCosmina Ungureanu: În timpul liber îmi place să mă relaxez, să călătoresc și să îmi petrec timpul cu prietenii.

Rep.: Ce te au învățat părinții tăi?

Cosmina Ungureanu: Pentru mine, familia este cel mai important lucru, deoarece ei îmi sunt alături atunci când am nevoie. Întotdeauna familia mea mă sprijină în tot ceea ce fac și mai ales în cariera pe care am ales-o.

Rep.: Ce planuri de viitor ai?

Cosmina Ungureanu: Am foarte multe planuri de viitor, printre care acela de a deveni profesoară de muzică, de a ajunge cât mai sus în cariera muzicală și de a realiza un album muzical. După terminarea facultății, vreau să devin profesoară de muzică pentru a ajuta și alți copii să își valorifice talentul.

Rep.: Îți câștigi existența din muzică?

Cosmina Ungureanu: Cânt la evenimente de la vârsta de 13 ani, de atunci pot să spun că nu mai sunt pe banii părinților, îmi place să le cânt cu drag oamenilor de la acel eveniment și să fac o atmosfera frumoasă.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.