Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

procesiune-brancusi-6Organizatorii au finalizat programul manifestărilor de săptămâna viitoare, la care este așteptat să participe, pe data de 28 octombrie, și președintele Klaus Iohannis. Evenimentele vor marca atât cinstirea eroilor căzuți în Primul Război Mondial, dar și încheierea „Anului Brâncuși“, pentru că în 2016 s-au împlinit 140 de ani de la nașterea celui mai mare artist român.
Printr-o hotărâre emisă anul acesta a fost înființat, la nivelul Secretariatului General al Guvernului, Departamentul „Centenar” al cărui obiectiv este organizarea de manifestări dedicate Primului Război Mondial. „S-a înființat acest Departament Centenar. În această ordine de idei, manifestări vor avea loc la Târgu-Jiu, deoarece aici au avut loc luptele de la Podului Jiului. Regele Carol I a oferit medalia Virtutea Militară de Război Clasa I orașului Târgu-Jiu! La manifestările de pe 28 octombrie sunt aşteptaţi să participe înalți demnitari ai statului, în frunte cu preşedintele României”, a spus Adrian Tudor, viceprimarul municipiului Târgu-Jiu.

Procesiune pe Calea Eroilor

Ion Cepoi, directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj, a spus că vor fi organizate şi manifestări dedicate încheierii „Anului Brâncuşi“, dar și de comemorare a eroilor din Primul Război Mondial: „În perioada 24-29 octombrie vor avea loc o serie de manifestări organizate cu ocazia Centenarului. Astfel, amintim aici: lecții deschise și evenimente organizate în școlile și liceele din Gorj, expoziții de fotografie, machete și film, o masă rotundă. Joi, 27 octombrie, la Târgu-Jiu, va avea loc o procesiune pe Calea Eroilor, iar seara va avea loc un recital de violoncel. Pe 28 octombrie va avea loc un ceremonial militar de evocare a eroilor din Primul Război Mondial, carea va avea loc la Cimitirul Eroilor din Târgu-Jiu. În Parcul Coloanei fără Sfârșit va avea loc la prânz o Adunare populară intitulată Calea Eroilor, urmată de o vizită la operele lui Brâncuși din Parcul Central”, a spus Ion Cepoi.
Calendarul evenimentelor

Între 24 și 27 octombrie vor fi organizate lecții deschise și evenimente în școlile din Gorj, iar în perioada 24 – 29 octombrie va putea fi vizitată, la Casa Armatei din Târgu Jiu, expoziția de fotografie, film și machete „Trenuri din Primul Război Mondial“. Miercuri, pe 26 octombrie, va avea loc o masă rotundă dedicată împlinirii a 140 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși și va fi lansată cartea „Noica & Brâncuși“, de Ion Pogorilovschi, după care, după-amiază, se va desfășura vernisajul expoziției de desen a sculptorului Vlad Ciobanu. Seara, de la ora 19:00, va avea loc un moment special în Parcul „Coloanei fără de Sfârșit“. Este vorba de un recital inspirat din piesa „Coloana fără de Sfârșit“ de Mircea Eliade, scenariul și interpretarea aparținându-i lui Stelian Preda Pepene, din Galați.
Joi, 27 octombrie, va avea loc o procesiune pe Calea Eroilor, la care participă preoții din Gorj, militarii Garnizoanei Târgu Jiu, dansatorii de la Ansamblul „Doina Gorjului“, elevi, studenți și cetățeni. La Biserica „Sfinții Apostoli” va avea loc o slujbă religioasă pentru eroii din Primul Război Mondial, iar în Parcul Coloanei va avea loc un spectacol folcloric susținut de elevii de la Liceul de Muzică și Arte Plastice. Seara, de la ora 18:00, la Cinematograful „Sergiu Nicolaescu“ se va decerna Premiul Național Constantin Brâncuși.
Vineri, 28 octombrie, de la ora 11,00 va avea loc, în Cimitirul Eroilor din Târgu Jiu, un ceremonial militar de evocare a eroilor din Primul Război Mondial, după care în Parcul Coloanei va avea loc o adunare populară, la eveniment fiind așteptat să participe și președintele Klaus Iohannis. De asemenea, va urma o vizită la Poarta Sărutului și Masa Tăcerii. Este posibil ca la manifestări să participe și primul ministru Dacian Cioloș.

Sâmbătă, 29 octombrie, de la ora 12,00, în Parcul Central, va avea loc reconstituirea luptelor de la Podul Jiului, după care evenimentele se vor încheia pe Defileul Jiului, la monumentul generalului Ion Dragalina.

Distribuie:

1 Comment

  • Teodor dadalau, 19 octombrie 2016 @ 3:09 Răspunde

    Probabil dl Cepoi a uitat,de emotii , expozitia GORJENI CONTEMPORANI CU BRANCUSI de la sediul institutiei pe care o comduce , institutie aflata pe AXA BRANCUSI…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.