Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Complexul Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi vă invită sâmbătă, 8 octombrie 2022, începând cu ora 11:00, la Muzeul Memorial „Mihail Kogălniceanu”, la evenimentul cultural organizat în cadrul proiectului „Toamnă româno-italiană”, ediţia a VII-a, derulat de Asociația „Universul Prieteniei” Iaşi.

Programul evenimentului cuprinde lansarea antologiei de poezie, ediție bilingvă, româno-italiană, Sufletul cuvântului / Anima della parole, Editura „TipoMoldova” Iași, care va fi prezentată de scriitorul Valeriu Stancu, precum și un moment muzical-poetic susținut de soprana Oana Severin, acompaniată la pian de Cezara Petrescu, și de scriitorii care au publicat în antologie.

Acest proiect este coordonat de Rodica Rodean, preşedintele Asociaţiei „Universul Prieteniei” Iaşi, gazda acestui eveniment fiind drd. muzeograf Mihaela Tudose.

Volumul, al cărui traducător este Rodi Vinau,  cuprinde poezii a 7 autori români, membri ai Uniunii Scriitorilor din România (Florin Dochia, Aurel Stefanachi, Emilian Marcu, Doina Guriță, Mihaela Grădinariu, Cristina Ștefan, Ion Prăjișteanu), traduse în italiană, și 7 autori italieni (Max Ponte, Paola Casulli, Andrea Laiolo, Bartolomeo Smaldone, Alessandra Corbetta, Valerio Vigliaturo, Antonio Nazzaro), ale căror creații au fost traduse în limba română.  În această toamnă, în data de 14 septembrie 2022, volumul a fost prezentat la Academia di Romania de la Roma.

Antologia bilingvă de texte lirice a luat naștere în cadrul proiectului „Toamnă româno-italiană”, conceput în 2016, ca un duplex cultural România – Italia, la inițiativa  Asociației „Universul Prieteniei” Iași, având în program evenimentele culturale care s-au desfășurat sub patronajul Ambasadei României în Republica Italiană, cu scopul de a promova cultura şi tradiţiile româneşti și de a contribui la păstrarea identității culturale a românilor din Peninsulă, stabilind totodată legătura între scriitori consacrați din România și din Republica Italiană.

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.