Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Un moment de o sensibilitate aparte a emoționat credincioșii prezenți la slujba de Înviere de la Biserica Paralela 45 din Târgu Jiu. Ianis Dobrescu, un băiețel de doar 10 ani, elev în clasa a III-a B la Școala Gimnazială „Pompiliu Marcea”, a interpretat la vioară binecunoscutul cântec religios „Hristos a înviat”, într-o atmosferă plină de lumină și emoție.

Gestul micuțului a venit dintr-o dorință profundă, după cum a povestit mama sa: „A fost dorința lui cea mai mare, să cânte de Paști la biserică”. Inițiativa a fost sprijinită de fosta sa învățătoare, doamna Dumitra Groza, care cântă la strană în această biserică și care a discutat cu preotul paroh pentru a-i oferi lui Ianis această ocazie specială.

Ianis studiază vioara de la vârsta de 8 ani, sub îndrumarea profesorului Marius Florea, în cadrul cursurilor ce au loc la Muzeul Județean „Alexandru Ștefulescu”. Este membru activ în Grupul „Cobilița” și este susținut cu dedicare de familia sa, care acoperă costurile pentru instrument „pe semestre”.

„Nu am participat încă la concursuri, dar pentru că evoluează frumos, vom merge și acolo, cu siguranță, de anul viitor”, a mai spus mama sa, Lavinia Dobrescu, care îl însoțește mereu. Ianis este singurul din familie care a urmat o cale artistică, iar planurile lui de viitor sunt clare: își dorește să urmeze Liceul și Facultatea de Teologie, fără a renunța vreodată la vioară. „Își face mereu timp pentru ea”, adaugă cu mândrie mama lui.

Un copil cu har, o familie cu suflet, și o comunitate care a primit, în noaptea de Înviere, un dar muzical plin de lumină și credință.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.