Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Școala Gimnazială Novaci a fost gazda celei de a V-a ediții a Concursului Județean de Interpretare Vocală și Instrumentală pentru elevi. Evenimentul a fost organizat pe 18 martie. Câțiva elevi de la Liceul Teologic din Târgu-Jiu, pregătiți de interpreta și profesoara de muzică Angelica Mirea, au obținut unele dintre cele mai bune rezultate la secțiunile la care au participat. 

angelica mirea 2 angelica Mirea 2016

Concursul de interpretare vocală și instrumentală s-a desfășurat pe mai multe secțiuni, respectiv nivelul primar și gimnazial, dar și liceal, secțiune adresată claselor IX – XII. Au participat zeci de elevi talentați care știu să cânte la pian, alte instrumente muzicale, dar și adolescenți care iau cursuri de canto popular și nu numai. Regulamentul concursului a fost ca la secţiunile instrumentală și vocală, nivel liceal, probele de concurs au constat în interpretarea a două piese la alegere din: canto clasic – arie preclasică sau clasică, lied sau prelucrare din creația românească, canto popular – doină, cântec din folclorul obiceiurilor, muzică ușoară – două lucrări (una din repertoriul internațional și una din repertoriul românesc). La acest concurs județean, de la Liceul Teologic au participat câțiva elevi pregătiți de îndrăgita interpretă de muzică populară, profesoara Angelica Mirea. „Elevii mei au obținut rezultate bune și sunt mândră de ei! La Secțiunea muzica ușoară-vocal-Țambu Ștefania (clasa a XI-a D) a obținut premiul II. Trebuie să menționez că aceeași elevă a obținut anul trecut premiul I. De asemenea, Bobocel Luiza (clasa a X-a D) a obținut premiul III, la secțiunea muzică instrumentală și Șomoldoc Alexandru (clasa a XI-a C ) a obținut mențiune, iar anul trecut a obținut premiul III tot la secțiunea muzică instrumentală”, a declarat profesorul Angelica Mirea de la Liceul Teologic din municipiul Târgu-Jiu. „A fost un concurs la care au participat elevi foarte buni, bine pregătiți. Și anul trecut am participat la acest concurs. Am studiat la Școala Populară de Artă și acum studiez acasă. La școală, la Liceul Teologic, m-am pregătit cu doamna Mirea”, a spus Alexandru Șomoldoc.

leva angi 2 tambu stefania angi

Și anul trecut, elevii Angelicăi Mirea au obținut mai multe premii importante la concursurile județene și interjudețene la care au participat. „În mai anul trecut, talentata Andrada Betej, pregătită de mine, a obținut premiul I la Concursul Interjudețean de Folclor «La izvor de cântec oltenesc» de la Dolj. La olimpiada județeană de muzică 2016, elevii mei au obținut următoarele premii: Andrada Betej-premiul I la Secțiunea muzică populară, Alexandru Șomoldoc-premiul III la Secțiunea muzică instrumentală, iar Vlad Alexandru-mențiune la Secțiunea muzică ușoară instrumentală. La soliști vocali, Ștefania Țambu a obținut premiul I, la Muzică populară-instrumentiști, Herman Miuț a luat premiul al II-lea, iar Bobocel Luiza a obținut mențiune la secțiunea muzică cultă. Am mai obținut o mențiune cu Grupul vocal «Româncuțele» al Liceului Teologic la aceeași olimpiadă”, a mai spus Angelica Mirea.

elevi angelica mirea  elevi angelica mirea elevi angi mirea

Aici puteți afla toate rezultatele de la Concursul de interpretare de la Novaci: http://isj.gj.edu.ro/wp-content/uploads/2017/03/Rezultate-Concurs-Novaci-18-Martie-2017.pdf

 

diplome 1 diplome 3

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.