American Councils for International Education anunță deschiderea aplicațiilor pentru bursa FLEX 2017-2018 și îi invită pe liceeni din România să participe în program. Elevii gorjeni au șansa să câștige o bursă de un an de zile în America, timp în care vor sta la o familie și vor studia în Limba engleză. Este cel de-al doilea an în care România participă.
Programul de schimb de experiență FLEX este finanțat de către Departamentul de Stat al Guvernului Statelor Unite ale Americii și își propune să ofere liceenilor din România ocazia de a trăi în cadrul unei familii americane și de a studia într-un liceu american pe parcursul anului academic 2017-2018. Participarea în Programul FLEX, aflat acum la al doilea an de existență în România este GRATUITĂ.
În primul an de implementare, FLEX România a oferit bursa către 24 de liceeni români din mai multe județe ale țării, care se află în acest moment în Statele Unite ale Americii, în state precum Washington, Texas, Colorado, California sau Maine. Programul se adresează și liceenilor cu dizabilități, în generația recentă trei dintre bursieri fiind tineri cu dizabilități diverse.
Ce este programul FLEX?
Programul FLEX a fost creat de Congresul Statelor Unite în 1992 iar acum se află în cel de-al 24 – lea an de existență. Programul presupune un an întreg de schimb de experiență pentru tinerii liceeni, în Statele Unite ale Americii.
Obiectivul programului este să promoveze înțelegerea reciprocă între cetățenii Statelor Unite și țările din regiune, pentru ca liceenii să învețe mai multe despre SUA și să le prezinte americanilor țările lor de origine. În 2017-2018, la nivel global, aproximativ 900 de liceeni vor învăța în SUA în cadrul programului FLEX. Fiecare bursier va locui timp de un an de zile ca membru al unei familii americane și va studia într-un liceu american, având toate costurile acoperite prin program.
Acest program de burse este finanțat în totalitate de către Guvernul Statelor Unite și administrat de Biroul Educațional și Cultural (ECA) din cadrul Departamentului de Stat, cu finanțare de la Congresul SUA.
Criterii de eligibilitate
Competiția este deschisă liceenilor care îndeplinesc următoarele condiții cumulative: au cetățenie română; sunt născuți între 1 Ianuarie 2000 și 15 Iulie 2002; sunt actualmente în clasele a IX-a, a X-a sau a XI-a, studiază engleza în liceu; îndeplinesc criteriile pentru a obține viza SUA și nu au stat în SUA mai mult de 3 luni în ultimii 5 ani. Cei care doresc să aibă posibilitatea de a studia un an în America trebuie să aplice online până pe 18 octombrie https://ais.americancouncils.org/flex
Informații complete despre program sunt disponibile și pe site-ul
http://americancouncils.ro/programe/flex/