Biblioteca Județeană „Christian Tell” din Târgu Jiu a găzduit pe 8 mai un eveniment cultural deosebit, dedicat Zilei Europei, organizat de elevii Școlii Gimnaziale „Alexandru Ștefulescu”. Activitatea a fost coordonată de prof. Monica Ștefănoiu și s-a bucurat de prezența unui public numeros format din profesori, reprezentanți ai autorităților locale și invitați.
Tinerii au transmis, prin momente artistice atent pregătite, mesaje despre unitate, valori europene și creativitate, reușind să creeze o atmosferă emoționantă. Publicul a fost impresionat de energia și implicarea copiilor, iar reacțiile au fost pe măsură.
„A fost un proiect de suflet, plin de emoții și oameni care mi-au fost aproape. Îi mulțumesc din inimă doamnei prof. Monica Ștefănoiu, care a crezut în mine și în această idee de la început”, a declarat organizatoarea, Ștefania Logofetescu.
Evenimentul a fost un exemplu de colaborare reușită între școală și comunitate, punând în valoare talentul elevilor și spiritul european. Gazda evenimentului, doamna Luiza Sandu – managerul Bibliotecii Județene „Christian Tell”, a sprijinit cu deschidere desfășurarea acestei activități.












