Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Angela Bădău are 16 ani și este elevă a Colegiului Național „Spiru Haret” din Târgu-Jiu. Copila urmează cursuri de canto popular cu profesorul Mădălina Barbonie și spune că muzica este refugiul său! Visează ca în viitor să urmeze o carieră în muzica populară, dar și să ajungă o avocată capabilă să ajute oamenii care au nevoie de reprezentare legală.

angela bilteni 4q

Angela Bădău este singura din familia sa cu talent muzical, așa că părinții au susținut-o mereu și au fost de acord ca adolescenta să urmeze cursuri de canto-popular pentru a-și perfecționa arta! Angela are 16 ani și este originară din comuna Bîlteni, locuind cu familia sa în satul Moi.

În cursul săptămânii, adolescenta învață la Târgu Jiu, la Colegiul Național „Spiru Haret”. Tânăra face parte și din corul Astra al acestei prestigioase instituții de învățământ!

„În prezent studiez la Colegiul Național «Spiru-Haret» din Târgu-Jiu și sunt în clasa a X-a B, profil ştiinţe-sociale. Mi-aş dori să urmez Facultatea de Drept și să devin avocată. Talentul muzical l-am descoperit încă din clasele primare, când am început să cânt la serbări. În prezent urmez cursurile de canto popular îndrumată de domnișoara Mădălina Barbonie, care m-a ajutat să îmi dezvolt acest talent, dar sunt și în corul Colegiului Naţional «Spiru-Haret» având ca profesor pe domnul Popescu Laurenţiu”, a spus eleva Angela Bădău.

angela bilteni 4

Vrea să ajungă o cunoscută interpretă!
Eleva a participat la mai multe concursuri de-a lungul ultimilor trei ani și a cântat la diverse evenimente. Cursurile de canto le-a început la vârsta de 13 ani și spune că își dorește să își perfecționeze tehnicile și să devină o interpretă din ce în ce mai bună. Angela Bădău a afirmat că părinții i-au fost mereu alături, susținând-o atât financiar, cât și sufletește.

„Îmi doresc ca pe viitor să devin o interpretă de muzică populară renumită și apreciată! Muzica pentru mine este totul: mă ajută să uit de toate problemele și este ca un refugiu pentru mine. Muzica este un fel de terapie pentru suflet și mă ajută să mă liniștesc în momentele grele. Trăiesc prin muzică! Artiștii mei preferați sunt: Angela Moldovan, Maria Lătăreţu, Lucreția Ciobanu. Nu pot exclude nici artiștii de muzică ușoară, cum ar fi Andra, Delia și Antonia. Pot spune că am participat la diferite concursuri, atât de muzică ușoară, cât și populară, cum ar fi: «Chats Sons Sur Scene», unde am obţinut premiul pentru cea mai bună coregrafie și prezenţă scenică, am cântat la Zilele comunei Bîlteni și ale Municipiului Târgu-Jiu, dar și la diferite festivităţi”, a spus adolescenta din Moi.

angela bilteni r5

Anul acesta, fata va participa la concursul „Chats Sons Sur Scene” unde speră să obțină premiul I, dar și la Olimpiada de Muzică: „La Olimpiada de Muzică voi participa alături de Corul Astra- CNSH, din care fac parte. (…) Pricipiile după care mă ghidez în viaţă sunt: 1) Nu te lăsa doborâtă de încercări, dacă Dumnezeu ți-le dă înseamnă că știe că poți trece peste ele. 2) Dacă viața îți dă lămâi, fă limonadă. 3) Nu te schimba pentru nimeni. 4) Învață să înveţi. 5) Din puţinul tău, dăruiește și celorlalți. Asta m-au învățat părinții mei”, a declarat Angela Bădău.

aida draghia 34 angela 5544 angela bilteni 2 angela bilteni 3 angela bilteni 9

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.