Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Elena Alexandra Cojocaru, în vârstă de 13 ani, se exprimă cu dificultate, pentru că suferă de o formă de autism. Cu toate acestea, copila se dovedește foarte talentată la desen și reușește să comunice mai ușor cu cei din jur prin intermediul picturilor pe care le realizează. Mai mult decât atât, familia o încurajează pe Elena pentru a-și dezvolta acest talent și i-a conceput o pagină pe Facebook unde se găsesc lucrările ei, iar cei care doresc chiar le pot achiziționa. 

Janina, mama Elenei, ne povestește că fiica ei întâmpină unele dificultăți de a exprima prin cuvinte cea ce simte, dar, prin pictură, toate barierele sunt depășite:  „Elena pictează ca să se relaxeze şi când vrea să-mi spună ceva. Ea nu reuşeşte să spună în cuvinte, de exemplu: «Mami, am văzut un copac frumos». Nu reuşeşte să exprime ceea ce simte şi atunci o face printr-un desen. Aşa călătoreşte prin lumea ei. Pictează ceea ce îşi imaginează“.

Familia a dorit să promoveze picturile realizate de Elena şi atunci le-a postat pe Facebook. Imediat au început să apară persoane dornice să le cumpere sau altele au trimis mesaje pozitive. Unchiul fetiţei, Lucian, s-a ocupat să conceapă o nouă pagină de Facebook.

Mama Elenei precizează că au fost vândute patru lucrări pe sume modice, iar banii au fost cheltuiți pentru procurarea materialelor necesare picturii: „Fratele meu s-a implicat în conceperea paginii de pe Facebook. Am vrut, iniţial, să fac cunoscut talentul Elenei, iar cineva ne-a întrebat dacă se pot achiziţiona. Contează foarte mult recompensa pentru aceşti copii cu autism. I-am spus că picturile ei vor ajunge la oamenii cărora le place ceea ce desenează. Cineva de la Ploieşti a achiziţionat câteva lucrări. Sumele sunt mai mult decât modifice, dar pentru Elena contează foarte mult recompensa. Am mers şi i-am cumpărat din banii primiţi pensule şi culori. I-a plăcut foarte mult. În mod special pictează natura. Copacii îi plac foarte mult“.

A avut primele manifestări artistice de la vârsta de patru ani

Elena a avut primele manifestări artistice de la vârsta de patru ani, când a început să editeze imagini cu unele programe informatice: „Elena foloseşte de la patru ani calculatorul şi a avut mereu o înclinaţie către imagine. Folosea diferite programe de editare a imaginilor şi toţi ne miram cum de ştie să le folosească, când măcar ea nu vorbea. Modifica diferite imagini aşa cum dorea până când a început să le deseneze manual pe coală A 4. Îi plăcea să deseneze ponei. Erau viaţa ei şi îi desena întruna. Încet-încet am încercat să o îndepărtăm puţin de ei. Acum este expertă în a desena personaje din desenele animate japoneze“, ne mai explică mama Elenei.

Lucian, unchiul copilei, ne-a spus că pagina de Facebook este deschisă doar de câteva luni.

Lucrează în străinătate pentru a-şi ajuta fiica

Mama Elenei muncește în străinătate pentru a putea să achite costurile necesare tratării fiicei sale.  „Era imposibil ca eu să rămân aici şi s-o ajut într-un fel, pentru că urma doar o singură oră pe săptămână de terapie, care era total insuficient. Aşa merge regulat la Timişoara, iar în această vară va merge la Braşov, unde i s-a oferit şapte ore pe zi de terapie. Bineînţeles, totul este contracost. Elena a făcut progrese foarte mari. Este un copil special şi încercăm să-i oferim tot ce putem. Am muncit cinci ani în afară pentru a o putea ajuta pe Elena. Şi tatăl meu a cheltuit foarte mult. Doar ca să mergem în tabăra din această vară trebuie să cheltuim în jur de 7.000 de lei, ca Elena să stea o lună de zile şi să urmeze terapie. Trebuie şi tatăl meu să stea undeva cu chirie“, ne povesteşte Janina

Îi place să învețe limba engleză

O altă pasiune a Elenei este limba engleză. Cu toate că a învățat de una singură, Elena a ajuns să se exprime mai bine în limba engleză decât în română, lucru care a uimit-o pe mama ei. „Fata a reuşit să înveţe foarte bine limba engleză, iar mama s-a gândit s-o ia cu ea în Anglia, dar specialiştii i-au recomandat că nu este bine să schimbe mediul: „Tatăl meu stă mai mult cu Elena. Puteam să o iau cu mine în Anglia, mai ales că a învăţat limba engleză şi poate să vorbească foarte bine, dar este destul de riscant pentru ea să schimbe mediul. A învăţat singură limba engleză. Pot să spun că, gramatical, vorbeşte mai bine limba engleză decât limba română. A învăţat singură, de pe Internet“, a mai adăugat Janina.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.