Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Prima expoziție, în orașul natal, a artistei Oana Eleonora Piscureanu a fost vernisată ieri, la sala Centrului de Informare Turistică „Constantin Brâncuși“. Expoziția de pictură și grafică „Structuri și simboluri“, ce conține în jur de 40 de lucrări, ne introduce în universul artistic al Oanei Piscureanu.

IMG_9888

„Expoziția, așa cum spune și titlul, se referă la structuri și simboluri. Pe ele se bazează toate lucrările mele. La structuri mă refer la cele vegetale, animale și minerale, care sunt conținute în lucrările expuse, iar simbolurile sunt cele tradiționale din zona gorjenească: culturale, artistice și cel mai important simbol al Gorjului este Brâncuși. În cadrul expoziției sunt câteva lucrări cu interpretări ale simbolisticii lui Brâncuși. Prin această expoziție prezintă căutările mele în domeniul artistic. Încă mă caut și îmi caut drumul în arta plastică. Astfel, expoziția nu este foarte omogenă“, a spus Oana Eleonora Piscureanu. Prima expoziție personală a artistei a avut loc tot în acest an, în orașul Brașov.

În cadrul expoziție se află lucrări din diferite etape ale artistei, care se află într-o continuă devenire. „Aici se găsesc lucrări și mai noi, și mai vechi, de cinci ani încoace. Au multe detalii și nu se pot realiza cu ușurință. Majoritatea lucrărilor sunt în principal de grafică“, a precizat artista.

IMG_9892

Economista cu har artistic

Oana Piscureanu este de profesie economist, dar pictura a fost mereu un refugiu și un mod de exprimare a trăilor și ideilor. „Cred că pasiunea vine de la Dumnezeu. De mică mi-a plăcut să desenez, dar m-am axat mai mult pe domeniul artistic în ultimul an de facultate, când m-am înscris la Școala Populară de Artă Târgu Jiu. Sunt absolventă de două ori a Școlii. În anul 2002 am absolvit cursul de pictură, iar în 2014 pe cel de grafică“, a explicat Oana Piscureanu.

De curând, aceasta lucrează și ca instructor de pictură în cadrul Școlii Populare de Artă Târgu Jiu.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.